Minunea din care suntem




Am ales să prezint Sistemul RUNE ARMANEN și să ofer cartea Runa-murmurul Creației,  de Sărbători ca semn de recunoștință față de tot ceea ce am primit în ultimii ani, de când am avut curajul de a începe să predau despre Rune. Așa cum m-au îndrumat ele și nu cum mi-aș fi dorit eu, de multe ori.

Darurile pe care ni le dorim conștient sau nu, ajung mult mai ușor la noi datorită unui câmp morfogenetic în care sunt imprimate dorințele de bine, de bucurie, sănătate și armonie ale multora. Teribila Lege a Atracției care funcționează 95% din Off ( comunicarea non-verbală întotdeauna este mai puternică decât cea verbală care însemnă doar 5%). Realizăm mai târziu cât de benefică și necesară a fost o decizie, o hotărâre: peste o lună-trei sau  chiar ani.

Fiecare carte o citești, te impresionează, îți schimbă ziua sau săptămâna, până treci la următoarea. O carte te ajută să percepi direct Formele de unde ce rezonează cu structura energetică interioară, și atunci știi mai clar dacă acesta este drumul tău, dacă asta vrei să înveți, să aplici în viața ta. Ulterior, vine practica personală. Iar fiecare va înțelege ca el, dirijat fiind de necesitățile interioare de dezvoltare.

Am avut uriașul privilegiu de a dărui cartea și ulterior să îmi spună că „nu a înțeles nimic” dar „dorește explicații”. Au fost cele mai frumoase cuvinte pe care le-am auzit. Și am stat de vorbă, am prezentat Runa Personală. S-au declanșat fiori care i-au zbârlit pielea, la propriu. Atunci a înțeles, nici nu a mai pus întrebări. Tăcerea devenise „grăitoare”. Și când se tot „întâmplă” tac și eu...

Atracția către o carte, un film, un curs este doar un declanșator interior, pe care îl urmăm sau nu. Cum este și atracția față de un om, un animăluț, un obiect etc, etc. Așa ne manifestăm celebrul L.A. : prin alegerile, amânările sau dezicerile noastre. Ne dezicem tocmai de ceea ce avem nevoie, ulterior înțelegând asta. După ce trecem prin multe, revenim acolo unde am fost atrași de mult, numai că acea atracție, am înțeles-o eronat în acel moment. De asta ne dezicem cu vehemență de anumite impulsuri pe care le judecăm în conformitate cu fricile, mâniile, nemulțumirile (lista e lungă) adânc stocate în noi. Vrem, dar mai bine, amânăm un pic. Atunci credem că e L.A. Sigur că este, pentru că am decis să amânăm, să ne „protejăm”, adică să mai suferim un pic, să mai trecem prin câteva tornade...

 Atracția cea mai necesară nouă este cea căreia ne opunem cu vehemență. Doar că nu am fost cuplați la anodul pozitiv ci la cel negativ care este întotdeauna  susținut de stimuli pe care nu îi dorim, dar ei există de foarte mult timp implementați în structurile noastre.

 Atracția care ne bucură, care ne aduce fiori de încredere și așteptare, se poate dovedi că nu ne mai încântă și suntem dezamăgiți. De fapt, lecția este uriașă: învățăm că așa NU. Însă cei mai mulți își manifestă doar dezamăgirea, pierzând o lecție: învățarea că o deprindere te-a atras și, e cazul să renunți la ea și, să-ți alegi propria devenire. E doar o altă fațetă.

Altceva este atunci când înțelegi că ai găsit o cale și ești de acord să rămâi pe ea. Atunci încep nevoințele în fața cărora vom mai ceda. Începutul este ușor, dă aripi, continuarea este ... fiecare știe cum: cu amânări, cu renunțări, cu deziceri, cu depresii, victimizări, cu tot felul de năbădăi numai să ieșim noi „basma curată”. Conștient! Pentru că partea inconștientă, odată pornită tot ne va „trage de mânecă” și, uneori chiar dureros.

Mintea nostră s-a schimbat enorm, inteligența acestei generații este din ce în ce mai cuprinzătoare. Ea se cere hrănită, întărită altfel apar depresii. Deoarece corpul nostru cere acele emoții benefice la care te-a ajutat să ajungi iar Sufletul să devină parte din conștientizările noastre. Magnetismul inconștientului este ceea ce numim Inteligența corpului. Nu este verbal, ci non verbal, dar extrem de puternic.

În pregătirea personală, apar sincope. Sunt firești și necesare, dacă știm cum să le înțelegem. Noi nu suntem într-un ashram și zilnic să practicăm sub îndrumarea cuiva. Avem familie, serviciu, prieteni... Iar ceea ce practicăm o săptămână până se „implementează” cere timp, acel timp în care spunem că am renunțat și ne socotim vinovați. Nu noi decidem asta !!!  este ca atunci când luăm medicamente: perioada de după ce încetăm cura este cea în care ele încep să acționeze (așa ar fi normal). La început ele doar atenuează, anesteziază durerea.

Când din nou este nevoie să mai facem un pas, vom înțelege. Numai să nu amânăm totuși, prea mult. Cu cât se acutizează ceva, înseamnă că este timpul să ne reluăm notițele și practica. Surpriza poate fi că ne este mai de folos, că este mai puternic și mai stabil totul decât înainte. Tocmai pentru  acele momente când am „întrerupt”, când am amânat au stabilizat învățăturile.  Nu știm cum să înțelegem ce se întâmplă de fapt. Obișnuința de a ne sabota e veche și, foarte bine implementată în memoriile noastre!
Mereu există un nou început atunci când renunțăm să ne judecăm pe noi înșine implicând, ca bonus, și pe alții!

Am început cu faptul că voi prezenta Sistemul Rune Armanen. A durat 20 de ani să încep. Acum, apar deslușiri personale. Nu ale mele, ci vin din Marea Înțelepciune. Încerc să le transcriu. Nu le „aud”, nu practic chanelling. Înțelegerile vin după practică și atunci când coroborez informațiile cu date științifice actuale. Bucuria când aflu confirmări științifice este mare și duce la formarea unei echilibru interior de care avem toți mare nevoie. Pentru că Știința Strămoșilor este metaforică și, la început am luat-o așa cum e, visând marea majoritate la deveniri care nu mai veneau. Un bun început care a declanșat și descătușat ceva în noi, în fiecare. Drumul mai departe e lung și trebuie parcurs cu răbdare, discernământ și recunoștință.

Am citit, am învățat despre energia Sunetului, a morfemelor, despre cimatică și implicațiile în viața de zi cu zi. Multe terapii actuale au ca bază sunetul și culoarea. Pentru că intonarea numelui fiecărei Rune- format din morfeme creează unde de rezonanță în noi și în jur.

Apoi nelămuririle au fost legate de poziția degetelor. Așa am descoperit într-o bună scrierile doctorului Calligaris. Harta întregului care suntem: corp, minte, emoții este desenată pe pielea corpului (cel mai mare organ) iar holograma cea mai mică este pe pielea de la ultima falangă a fiecărui deget (adică la vedere). O știință care a fost făcută „dispărută” până acum (noroc de americani și ruși care au aplicat-o, așa activându-se în memoria omenirii).
și următoarele postări.

Postura corpului fiecărei Rune. În practica posturii corpului am scris doar despre cele trei porți, despre contracțiile fizice, despre cum sunt mai puternice atunci când vizualizăm, depășind starea de a ne imagina doar.

Meridianele energetice:  legătura cu cele 12 meridiane ale organelor se putea lucra cu ele de pe degete.  Dar... pe ele cine le susține?! cele Opt Meridiane extraordinare, primele care ne-au susținut viața in utero și apoi până la șapte ani. Celelalte meridiane au drumul lor dar, sunt susținute tot de cele Opt Meridiane Extraordinare. Pot fi activate din nou?! Sigur da! Asta este minunea care suntem.

Despre importanța lor nu am scris în carte. Încă nu eram sigură. Uneori mă îndoiam de ceea ce „venea” și tot mai cercetam. Cred că asta este o cale personală și cu atât mai mult, crește smerenia mea în fața minunii care ne-a creat, dar și a minunii care suntem. Cred că nu înțelegem cu adevărat cea înseamnă „minuni” și „a te minuna”, a te umple de acea nedefinită stare mută a Sufletului.

Știința Runelor nu este ceva de suprafață, faci ceva și gata. Fiecare Rună relevă și susține o Putere pe care când o „descoperi” ea se descătușează în tine. Runele sunt imaginea perfecțiunii noastre. Puterea lor energetică poate fi folosită mental, intenționat, dacă ne mărginim doar la asta. E ca și cum am vrea să direcționăm curentul electric spre un scop anume, așa cum mulți deja au făcut-o. Ne distrugem pe noi, Creația însă nu !!!  Dar, este mult, mult mai mult decât acest aspect! Nu se poate explica tehnic pentru că Runele sunt unice pentru fiecare.

Practica duce la instalarea energiilor pe care ulterior le vom putea folosi simplu. Acest „simplu” derută. „Am făcut atâtea” ca acum ... să nu mai fac nimic?! Da! Pentru că acum energiile Runei tale personale se manifestă. Ai devenit una cu energiile Runei Personale iar undele Minunatei Inteligențe se manifestă liber prin tine. Evit să spun „energii divine” pentru a nu ne duce într-o zonă religioasă. Oricum, tot acolo ajungem dar cu o altă percepție, care nu depinde de nici o organizare pământeană. Simți, trăiești legătura ta personală cu Marele Infinit, care nu se poate descrie. Ritmul perfect al Universului, care este acea Inteligență Unică, care se manifestă pe Sine în toate, și devine manifestare prin tine pentru că de asta ești creat. 

Comunicarea cu Infinitul este personală, devine acea Tăcere interioară, acel Spațiu alb când asculți și înțelegi fără cuvinte.  Doar știi. Devine Rugă de mulțumire, nu de cerere.

Tu doar trimiți „chemarea de a se întâmpla” (n.b.: Ruga). Însă, după ce tu ai acceptat că ești parte directă din Creație, atunci ea devine manifestare în propria ta realitate și ești conștient de asta. 
Apare credința care nu înseamnă să crezi ÎN, ci să faci parte DIN.




Practică: Testare musculară




Ori de câte ori percepem viața ca fiind dezastruoasă, când trupul și emoțiile noastre devin grele, rigide, greu de controlat e semn că subconștientul ne vorbește într-un limbaj al lui. Frica, durerea, stresul care ne însoțesc viața, sunt căi de trezire pentru a face alegeri și a rămâne la ele. Putem doar vorbi de cunoaștere dar fără ...autocunoaștere.


Vasul de Concepție Ren, trece prin linia mediană a corpului de la perineu până în interiorul buzei inferioare și se  crede că reflectă experiența lăuntrică, modul în care simți totul, în interiorul tău.

Vasul de Guvernare Du Mai reflectă energia care vine din exterior și rezultatul folosirii ei acum. Începe de la coccis, merge în sus pe coloana vertebrală, pe deasupra capului până la partea interioară a buzei superioare.

De când începem să conștientizăm prima dată,  există un decalaj între ceea ce ne dorim și ceea ce facem. Emitem judecăți asupra vieții, relațiilor, sănătății... în funcție de cum percepem noi. Pe ceilalți nu îi ascultăm, le dăm sfaturi pe care noi înșine ar trebui să le urmăm, în primul rând. „Posibilitățile ne sunt limitate de propriile percepții” spun toți marii învățători.
 Totul are sens și depinde doar de perspectiva prin care privim: poate fi o lumină cenușie sau un curcubeu. Auzim pentru că avem urechi sau avem urechi pentru a auzi?! Avem ochi pentru că doar vedem sau, putem să vedem totul tocmai pentru că avem ochi?! Când privim un apus de soare privim altfel decât atunci când rochia vecinei nu ne place. Asta e deosebirea de care trebuie să devenim conștienți.

Avem inimă pentru că trebuie să iubim, nu doar simțim că avem o inimă, care oricum își vede de ritmurile ei, avertizându-ne să revenim la iubire. Fricile ne fac inima să bată ca nicovalele cele mai puternice.  Atunci am ieșit din timpul prezent, pentru că a apărut o senzație, o amintire blocată în subconștient. Nici nu ne dăm seama pentru că nu am sesizat impulsul declanșator. Se produce un decalaj între ceea ce am dori să fim și cum, deja, suntem. Acest decalaj poate fi înlăturat prin multitudinea de tehnici actuale. Și, chiar funcționează. Dar, nu sunt un perpetuum mobile, cum ar vrea unii. Avem multe care ne „sabotează”. Până la urmă, tot ne recăpătăm puterea interioară de a decide. Picătură cu picătură. Între mintea conștientă și cea subconștientă nu este nici o luptă ci doar o separare. Le putem face să fie cooperante și să ne bucurăm de darurile amândurora.

Testarea kinestezică ne poate arăta și un dezechilibru emoțional sau unul spiritual. Cu cât vom folosi pașii parcurgerii ei, cu atât deprinderea noastră va fi mai bună iar rezultatele ne vor uimi.

Unul din cele mai extraordinare tipare ale minții subconștiente este NON-JUDECATA. Reflexele primare proprii, care sunt fundamentul vieții și a supraviețuirii ca specie. Reflexele primare care apar încă din primele clipe (reflexe neonatale sau reflexe arhaice): țipătul, plânsul, suptul, de apucare(fenomene subcorticale),  care dispar între 4-5 luni de viață, când apare inhibiția corticală sunt înlocuite de altele necesare supraviețuirii, comunicării, adaptării la mediu.

Reflexul începe automat până când este întrerupt. Reflexul fugii apare după o spaimă. Ulterior se va activa când ne aleargă un leu sau, pur și simplu alergăm la un maraton. Același reflex face ca picioarele noastre să fie puse în mișcare. Apare o uriașă diferențiere dacă alergăm doar ca să câștigăm, sau pentru o cauză nobilă. Așa suntem și e minunat că e așa.

In timp apare un alt tipar: cel al reținerii. Care duce la pasivitate. Atunci, emoțiile din subconștient sunt exprimate prin dezechilibre care pot deveni cronice și apare degenerarea la nivel celular, organe, glande, la nivelul simțurilor. Boli degenerative sau depresii.


 Există întotdeauna un tipar-particulă care se poate activa. E al nostru, nu trebuie să ne obosim să căutăm vinovați în afară sau, să ne auto-învinovățim. Mercurul sau plumbul activate acum, pot avea sute de ani vechime, ajuns la noi sub formă homeopată, pentru că strămoșii au băut apă adusă prin țevi de plumb sau, au fost tratați cu mercur (medicament minune în unele vremi). Tu, cel de acum, ai vre-o vină?! Prezența metalelor toxice îți schimbă brusc, viața. Nu mai mânca pâine cu gluten (treci pe cea integral sau neagră), nu mai consuma deloc zahăr (ciocolată neagră sau miere). Informații sunt, lasă ideea că ai farmece iar tu să nu-ți schimbi deloc alimentația. Apelezi la cineva să-ți scoată mercurul. Bine. Și? Homeopatic tot rămâne și tu hrănindu-te aiurea îl vei activa din nou. Nimeni nu e obligat să te „curețe” mereu iar tu să nu fii atent deloc la viața ta. Atitudinile pe care nu învățăm mereu și mereu să le controlăm, sunt blocaje în subconștient. Nu prea vrem să ne întâlnim cu ele. Pentru că așa ni s-a spus că sunt bau-bau. Au trecut, sunt doar blocaje. Of! Prea simplu! Eu sufăr! De ce? Pentru ce s-a întâmplat acum 20 de ani?! Ce-ți faci ție taman acum?! Vei atrage întâmplări, oameni care sunt pe aceeași lungime de undă.



Începem: 


1.Îndoiți brațul, care vă este mai ușor, la 90* din cot,
2.imaginați-vă că aveți în mână o sticlă cu 1 l. de apă, închideți ușor pumnul 
2 așezați palma, de la cealaltă mână, deasupra încheieturii brațului îndoit,
3. rostiți clar, intenția: Iubire! Iubire! Iubire!
4. apoi spuneți: strânge cu putere și încordați pumnul cât de tare puteți.
5.Folosindu-vă mâna liberă, apăsați încheietura brațul îndoit, încet și cu încredere, pentru a simți „rezistența” conștientă a unui reflex muscular. Fiți atenți la reflex. El este PUNCTUL ZERO.
6.Conștientizați că reflexul muscular subconștient, va anula întotdeauna, o alegere conștientă. NU lăsați conștientul să intervină.
7. Spuneți: Ură! Ură! Ură! și apăsați încheietura. Ea se va lăsa în jos. Întotdeauna. Ura nu o avem setată în subconștientul nostru arhetipal. Chiar dacă sesizăm o mică încordare în opunerea mușchilor, ea vine din „acumulările-amintirile” umane.
 Atenție: amintiți-vă că doar învățați să percepeți conștient, doar simțiți o schimbare în reflexul muscular, care nu are nimic de a face cu partea conștientă.
8. spuneți din nou: Iubire! Iubire! Iubire!
9 apăsați, simțiți încordarea mușchilor și realizați ce /cum simțiți în corp.
Fiți atenți, curioși la încordare-cedare.
Având în vedere că că SN comunică prin intermediul sinapselor electromagnetice, prin  apa din celulele noastre, fiecare gând, sentimentele și acțiunile vor avea un impact direct asupra noastră. 
Întotdeauna încheiați făcând câțiva pași, chiar pe loc.


 Exerciții:

1Țineți un braț la 90*.
2 spuneți: Strânge cu putere! și strângeți pumnul și brațul pentru a simți reflexul de încordare: Punctul zero.
3  gândiți-vă la o situație care v-a creat stres. 
3 după ce ați revăzut acea amintire,  spuneți: Stânge cu putere!
4 apăsați, presați cu încredere, cu palma de la cealaltă mână, brațul îndoit, simțind răspunsul reflex de cedare.
5 Puneți câteva secunde mâna stângă pe inimă, ca și cum ați ocroti pe cineva drag
6 Rostiți: Iubire  și recunoștință  ÎN FI NI TĂ !!! simți INFINITATEA iubirii. Lăsați-vă să simțiți infinitatea iubirii și recunoștinței.
 7 Gândiți-vă din nou la situația stresantă. Nu comentați că e mai... sau mai...
8 Spuneți: Strânge cu putere! Și apăsați! Veți constata că mușchiul indicator se încordează, nu va mai ceda.

Constatați că situația stresantă se schimbă, că vă este mai dificil să vă amintiți de ea, să vă concentrați asupra ei.
Puteți verifica cât % ați depășit. Nu asta are importanță. Oricum, continuați până când, veți înțelege brusc, ȘI beneficiile aduse de acea situație. Nu există un număr fix de exersări, ci doar să fim sinceri în dorința de a deveni cea mai bună variantă a noastră. Când se va întâmpla, depinde de fiecare.

Puteți verifica spunând: Tiparul emoțional ...... a fost modificat în totalitate!  Așa să fie! Nu vă îndoiți nici o clipă. Nu-i dați voie minții conștiente să se implice cu vechile ei  tipare. Reluați, reluați până reușiți. Schimbarea începe să se producă natural, la toate nivele ființei. Așa declanșați capacitatea de auto-vindecare.
Treptat, puteți avea vise care să vă determine să mai faceți ceva, să continuați.

N.B. Întotdeauna încheiați făcând câțiva pași, chiar pe loc.
In timpul zilei practicați de n ori : Iubire și Recunoștință Infinită! X3. „ strânge cu putere”,   Și apăsați. Așa să fie mereu!!!
 Întotdeauna acesta să fie finalul la orice practică.

 Puterea fiecăruia este mereu prezentă în / doar, momentul prezent.
Intre Vasul Du Mai și Vasul Ren Mai există, de cele mai multe ori, o ruptură atunci când este instalat un decalaj între mintea conștientă și subconștient, când parcă te sabotezi singur. Sigur că tu habar nu ai de asta, dar simptomele vorbesc întotdeauna, te avertizează.
Întotdeauna există un punct în care se întâlnesc Iubirea creatorilor noștri, a divinității care și-a dorit să ne vadă creați, cu Recunoștința noastră.  Contopire!
Se armonizează  emoțiile prezente, care vin peste noi, din amintiri, determinându-ne alegerile. Ele limitează percepțiile prezentului asupra noastră, cel de acum.


Exercițiu:

Amintiți-vă o experiență dureroasă, simțiți un sentiment legat de acea experiență.
Faceți testarea kinestezică rostind numele experienței. Ați fost părăsit de iubit.
Ex: dezamăgire, furie, tristețe… (toate reprezintă fațete ale durerii, dar căutați fațeta cea mai implicată).

 Brațul se duce în jos. Apoi, vizualizați culoarea verde, sau portocalie, albastră (depinde de eveniment. Scriu doar idea). Imaginați-vă cel mai frumos verde și priviți prin filtrul culorii experiența de mai sus, timp de 3-5 secunde (se fabrică deja ochelari speciali acestui scop, dar vizualizarea personală întotdeauna va fi mai puternică. Nu alegem calea cea mai facilă).

 În același timp, trageți-vă de o șuviță de păr. Părul este format din proteine și este o antenă dar și o ancoră a energiei. Se va dezactiva receptorul proteic senzorial care s-a format datorită experienței limitatoare, care v-a dat de furcă până acum. Repetați până simțiți că v-ați eliberat (nu vă scalpați, totuși). Am observat că multe doamne se tund, se coafează și, brusc, își schimbă starea. Devin mai senine, încrezătoare. Principiul e același, dar până la următoarea tunsoare.  

Faceți testarea din nou. Veți sesiza o diferență, cel puțin, dacă nu un răspuns de strângere ferm. Continuați cât e necesar să vă debarasați de amintirea care vă ajută să vă sabotați prezentul.

Creierul nu poate face deosebire între o credință limitatoare și o viziune pe care ne-o dorim (asta spre marele nostru bine). Voința subconștientă va anula mereu pe cea conștientă. Există un fir care ne va duce la experiența inițială. Pe unii îi liniștește asta. Alții însă nu vor să mai treacă pe acolo. Amândouă sunt rezolvabile, în același mod. De exemplu, când te vei gândi, din nou, la experiență (n.b. trăgând un pic de șuviță, nu uitați asta. Dacă nu aveți păr…sincer, nu știu ce să spun. Încercați să vă amintiți cum erați când aveați păr și trageți de o șuviță imaginară), vei vedea că apare instantaneu culoarea prin care ai vizualizat. Încercați! Sigur, veți zâmbi.

                        



Am descris primii pași pe care îi facem în testare musculară pentru a fi ca material de studiu și, cu un pic de îndrăzneală, pentru cei care vor să învețe singuri.
Tehnica trebuie înțeleasă pe mai multe niveluri de percepție, pentru că lucrăm cu corpul nostru care e un mister el însuși. Subtilitățile care apar sunt cele necesare pentru a rezolva problema. Atenția devine non-atenție, generându-se trenduri de unde alpha. Atunci, rațiunea noastră tace - e bine să nu intervenim. De exemplu: corpul se relaxează după ce spunem iubire și am strâns pumnul care nu va ceda. Urmează o secundă de relaxare a corpului, a sufletului, pe care e bine să nu o pierdem. Fiind atenți la ea, o stabilizăm, treptat devine deprindere. Este ca o respirație ușoară, mentală - o deprindere care apare treptat între cei doi lobi ai creierului trimițând unde vindecătoare care vor activa circulația elementelor necesare pentru vindecare fizică și emoțională.

Când brațul cedează, percepția se va duce spre „începuturile” acelei dizarmonii. Observând, putem alege să mergem până acolo sau nu. Depinde de fiecare și aici se continuă în funcție de persoană. Pentru că întotdeauna este o experiență personală pe care nu o îngrădim într-o tehnică. Să nu fim prinși de propriul mental cotidian, care devine o frână: eu știu, analizez, eu ...eu, toate impulsurile terestre învățate până acum. Mentalul universului e mai vast și avem acces la el și o experiență  de aceste fel nu avem cu ce o compara. Dacă încercăm...




Corpul este Gândire solidificată care deține tipare arhetipale. Venim aici pentru a le încerca în anumite circumstanțe: dureri, boală și apoi a găsi remediul. Ciclurile umanității asta spun. Sunt cei care depășesc „încercările” și ajung la arhetipuri. Toți ne dorim asta. Dar, până nu vom potoli dihăniile din noi, nu reușim. Așa s-a ajuns la cererea de „rețete infailibile” ca să nu ne obosim prea mult. Ținta fiind „evadarea” fără însă a ști cum este când TU personal reușești. Ce bucurie, ce cântec uluitor, ce miresme și culori minunate se revarsă în Ființa Umană!
Ființa umană este esența unui cântec de iubire care nu are sfârșit .........
 https://reiki-jurnalulunuimaestru.blogspot.com/p/kinesiologie-aplicata.html





Corpul albastru



A ști o tehnică este important, a avea și cunoștințe despre tehnică face aplicarea mai sigură, asumată și duce la împlinire. Salvându-ne din „neajunsurile” vieții.  Informațiile în sine sunt o energie mentală care pot fi de ajutor atunci când le aplicăm.  Această aplicare duce la formarea unei noi memorii, o hartă nouă a creierului implicând rezultate în corpul fizic și cel emoțional.

Când am ales Rune Armanen, aveam 4-5 motive, pe care le-am acceptat, citindu-le, informându-mă, apoi practicând. Prin poziția degetelor, l-am descoperit pe neurologul italian Prof. Dr. med. Giuseppe Calligaris

Câte beneficii au adus Runa Personală în viața fiecăruia este deja o constatare clară. De ce și cum putem folosi conștient Puterea Runei Personale, învățăm treptat.

Postura corpului?! După practică și a venit și răspunsul: Meridianele Extraordinare. În fiecare postură folosim Meridianele Extraordinare prin acele câteva contracții. A fost un bun început. Activăm anumite meridiane ale organelor care sunt susținute de Meridianele Extraordinare! O conștientizare necesară pentru a o putea folosi.

Partea reactivă din noi este subconștientul care pornește, care reacționează, dacă e declanșat. Simptomele corporale sau emoționale sunt „un glas al corpului” care vrea să se facă bine, ne vorbește ca unui copil mic. Orice vindecare nu este logică, este emoțională.

Memoria celulelor când este activată ne face să reacționăm în funcție de diverse aspecte ale stării Meridianelor Extraordinare ( sunt și canale emoționale) care după vârsta de șapte ani se retrag, formând lacuri ce vor alimenta meridianele organelor sau vor primi energia în exces de la acestea. Insă ele rămân active în Corpul Vital. Energia curge în Corpul Vital, formând acea imagine albastră, ușor detectabilă.

Meridianele extraordinare, spirituale, profunde, misterioase, miraculoase, reprezinta temelia energo-informațională a circulației energiei și informației în organism.  Ele sunt formate în perioada embriogenezei (precelestă), ca punte de legătură între ADN și proiecția somatică care duce la formarea organelor apoi a corpului fizic.  Cele Opt Meridiane Extraordinare  sunt responsabile pentru formarea și apoi susținerea glandelor endocrine, a sistemului nervos central și periferic, a sistemului autonom simpatic și para-simpatic, pentru producerea de hormoni.  

 După naștere (perioada postcelesta) Meridianele Extraordinare funcționează "în spatele" celor 12 meridiane principale (regulate; ordinare) și reprezintă nivelul profund al circulaţiei energetice, ele rămânând în relaţie cu meridianele principale, pe care le coordonează.
Atunci când unul din ele este activat conștient, începe și activarea celorlalte.

In plus cele Opt Meridiane Extraordinare  controlează procesele mentale, emoționale și comportamentale, de adaptare la nevoile zilnice. Energia străbate periodic cele 12 meridiane principale, (au fiecare două ore de maximă funcționare) dar transformarea calitativă se realizează în Meridianele Extraordinare pentru a reintra în circulaţia generală. Ele sunt interconectate cu cele 12 meridiane prin anumite puncte şi astfel determină extinderea şi adâncirea efectelor în corp.

Meridianele Extraordinare reprezintă o Matrice Energetică în care avem informații de dinainte de naștere și apoi cele de până la șase ani. Ulterior ele se transferă în organe sau devin memorii ale subconștientului. La femei se reactivează la fiecare șapte ani, la bărbați la opt ani.


Cum putem re-activa aceste meridiane pentru a da putere corpului vital, Corpului Albastru?! Implicit nouă înșine.  Postura corpului fiecărei Runei Personale este relevantă sau, prin testarea kinestezică a mușchilor brațelor realizăm ce ne este necesar, formându-se uneori chiar conexiuni care duc la remedierea problemelor.  

Testarea kinestezică a devenit o veritabilă știință: Kinesiologia care se bazează pe conexiunea dintre corp și neurologie. Folosind această conexiune putem testa dacă un stimul este sau nu factor de stres pentru corpul nostru.  În caz de stres, putem să ne dam seama de intensitatea şi durata lui,  cât de mult este  influențat corpul de lipsa de echilibru.

Eliberarea blocajului, dizolvarea stresului este momentul în care se produce vindecarea în sine, clipa în care corpul scapă de starea de stres și sistemul nervos iese de sub influența lui. Doar așa corpul devine capabil de recuperare și deschis la vindecare iar emoțiile de dezechilibru, dispar.
Kinesiologia folosește testarea musculară, un răspuns ideomotoric al corpului.

Lucrează cu tot corpul, pentru a afla de ce există starea respectivă. Se focusează pe persoana în sine nu pe reacția care deja e un simptom asupra căruia se poate interveni. Identifică și lucrează cu diferite tipuri de stres: structural, chimic, emoţional și stres electric.  Kinesiologia nu este metodă de diagnosticare, dar caută cauzele problemelor de sănătate. Poate îndepărta stresul chiar înainte de manifestare.
Kinesiologia poate fi folosită oricând și oriunde, neavând efecte secundare.
Kinesiologia îmbunătățește sănătatea în general, comunicarea cu propria persoană și cu ceilalți.



Necesar de învățat și practicat:

1.Cele opt Meridiane extraordinare și punctele lor principale (început-terminare și punctul principal)
2.Testarea kinestezică (prin metoda brațului îndoit)
3.Metode de activare a Meridianelor Extraordinare

Legat de postura corpului, despre exersarea contracțiilor:


Numai aplicând mental, nu e suficient pentru a ne vindeca fizic sau emoțional. Numai acționând asupra efectelor somatice, fără a ști cauza, asemenea.

De ce este necesar să cunoaștem și apoi, să aplicăm aceste tehnici?! Fiecare are propriul răspuns.

Păstrătorii



Este o fotografie pe care am făcut-o în Oradea. Un gard simplu care a păstrat și această „amintire”. Am decupat doar această porțiune, restul gardului fiind fier modern și sârmă

Așa s-au transmis simbolurile care prin prezența lor, ne protejează ființarea, rămânând vii în memorii. 
Decriptarea imaginii fiecare o poate face în felul său.

Cercul din mijloc cuprinde multe semne care au devenit simboluri în diferite religii, sisteme oculte. Sunt atât de obișnuite, prezența lor în viața noastră a dus la creerea materială a dimensiunii în care trăim. Casele, mobilierul, hainele, uneltele, sunt perfecte atunci când respectă anumite proporții. Corpul, chipul uman este format după aceleași măsuri datorate proporțiilor care reprezintă standardetele de perfecțiune în 3D.

Crucea +, apoi altă cruce X. Din prima cruce +, unind vârfurile putem forma un romb, unind vârfurile la crucea X formăm pătratul. Unind cele opt vârfuri formăm octogonul. Jucându-ne putem forma și hexagonul, Steaua lu David etc. În cerc este cuprins Totul care pornește dintr-un punct. Deasupra asemenea dedesubtului, stânga este asemănătoare cu dreapta.

Și e doar o imagine de pe un gard al unei case obișnuite! Cunoașterea este la vedere. Informațiile vin. Ne este necesar și discernământul propriu. De zeci de ani, de când o fi acolo, aceste simboluri au rezonat cu partea cea mai profundă din noi, cu subconștientul nostru, chiar dacă am prins imaginea, trecând pe acolo zi de zi, doar cu colțul ochilor. Nu cred că mai avem voie să spunem că suntem săraci, părăsiți. Partea rațională, condusă doar de învățături raționale, poate spune și acum că … e doar o poveste, că imaginația mea crează și vede ceea ce nu există, chiar dacă acea piatră e acolo.

Nu fac un panaceu din Rune, mai ales că ele sunt atât de ofertante: poți scrie cu ele, poți face divinație, sau le poți folosi ca influențare a stărilor, a vremii etc.,  devin atentă la magnetismul lor care se află pretutindeni, în forme încă nebănuite. De ce?! Fiecare își va răspunde în funcție de interese. Când devii conștientă de ele, le vezi. Înțelegi că te-au însoțit mereu, că ți-au ordonat, ocrotit viața. Le descoperi peste tot: în casă, pe imprimeurile de pe haine, în natură. 

Semne care au devenit Simboluri și au adus mari avantaje celor care le-au folosit.

Apare în imagine litera A. Despre ea am scris https://runedanaela.blogspot.com/p/runa-fa-runa-ur-runa-thor.html

Decriptări care izbucnesc din memorii păstrate de inițiați și care apar acum.
Ce nu am scris, nu am văzut până acum: litera are forma unei piramide și reprezintă Proporția de Aur. Depinde unde desenăm bara orizontală la Litera constructorilor pentru ca Forma să fie perfectă. Și alfabetul nostru începe cu perfecțiunea! O unealtă folosită și în limbaj. Iar Magia Cuvântului este evidentă: poate da viață, pe verticala firii, așa cum scrie în cea mai citită carte de pe planetă, Biblia, sau provoca dizarmonii pe orizontala firii, așa cum trăim aproape zilnic. 

Avem libertăți pe care le-am transformat în convingeri care subjugă. De exemplu: libertatea de „vorbi” – care duce la trăncăneală, limbaj licențios, bârfă etc. , adică traumă psihică la purtător extinsă asupra tuturor). Alegerile pe care le facem sunt adevărata libertate, nu afișarea unui comportament deviant.

Nu vreau să pledez pentru Rune! Sunt doar gânduri-stări care apar și, pentru a nu se disipa în neant, le scriu. Fiecare va citi și interpreta în felul său.

Litera A se găsește în denumirea runelor: FA, KA, HAGAL, AR, BAR, LAF, MAN.

F este suflul care pornește din Sursă iar A este creația care capătă formă. Va depinde unde așezăm bara orizontală (prima dinspre jos). Însemnătatea este enormă și, poate greu de acceptat. Sigur este că desenarea revelează multe. A scrie corect înseamnă a scrie perfect deoarece și între litere există Spațiul Alb https://runedanaela.blogspot.com/2018/11/tacerea-spatiului-alb.html

Când bara este așezată mai jos, sunetul-suflu e grav, profund. Intențiile de manifestare (prin care creăm), depind de operator: suflăm cu intenția de a amplifica energia dintr-un loc sau de a disipa preaplinul de acolo. Așa ni se solicită discernământul personal bazat pe atenție și practică. Sunetul grav înseamnă manifestare, tonalitatea înaltă însemnă expandare. Cu cât bara este mai sus, cu atât suflul-sunet devine mai ascuțit. Este o emanație care vine din centrul inimii, eliberator.

La fel la crearea literei H a Runei HAGAL. Este un H mut, pe care îl manifestăm din interior spre exterior.

La B de la BAR, dacă prima buclă (de jos în sus) este mai mare înseamnă că am adunat mult. Ce am adunat?! Fiecare va ști dacă a adunat energii pe care le poate folosi sau energii pe care e bine să le transforme dacă simte că „îl apasă”. BAR este Runa Mamă.
https://runedanaela.blogspot.com/p/13-runa-bar.html . Legendele spun că marii eroi au avut nouă Mame.

Literele -sunet, prin vorbirea curentă la care nu suntem atenți, determină multe în viața nostră. Am învățat denumiri și nu esența a ceea ce denumim. Așa am stabilizat realitatea noastră descoperind acum că putem crea în continuare, așa cum tot se spune.

De asta relaționarea cu Runa Personală este atât de importantă. Înțelegi propria ta putere, ce poți Tu să creezi, menirea pe care o ai.



Este o așezare a Runelor de acum un an. Cred că doar prin ascultarea primului impuls, putem să atingem forme de comunicare pe care să le stabilizăm. Așa ajungem să ne accesăm propriile memorii cu care am venit.

AR, unde R este „litera motor”, de rulare continuă a ceva. Nu este nimic întâmplător ci totul e o formă de comunicare la care avem acces acum.
A – perfecțiunea trebuie să fie continu rulată prin emanarea sunetului Rrrrrr. Dacă Proporția de Aur nu este respectată, descoperim, prin rularea a ceea ce am început, că suntem în eroare. Acceptăm cu ușurință, cu dezinhibări asta?! Nu prea. Obișnuințele își spun mereu cuvântul iar sabotarea credem că le aparține. Tot lor! Noi nu avem nicio contribuție, doar „am respectat ” o programare. Nu mai este suficient. Trebuie să observăm, să lăsăm imaginile din subconștient să ne „vorbească”.

FA-AR , un suflu continuu a strălucirii, a Focului cosmic, care nu arde iar atunci când este implementat în materie aduce strălucire, măreție. Trebuie să fie continuu supravegheat altminteri ajunge la a pârjoli. Atunci este necesară intervenție Runei IS, a gheții. Inghețarea care să potolească daunele. Runa IS poate îngheța totul, fie că este vorba de oportunități fie că este vorba de dezastre. 

In Mitologia nordică https://runedanaela.blogspot.com/p/legende-inceputul-lumii-mai-intai-fost.html 
este episodul când Audhulma, Bătrâna Vacă, care cu laptele său l-a hrănit pe uriașul Ymer. Audhulma a voit să pască și atunci s-a apucat să lingă uriașele blocuri de gheață, din care, încetul cu încetul au început să se deslușească forme. Astfel a fost creat Bure, o făptură minunată, un zeu puternic și frumos. Fiul său s-a numit Bur și acesta a luat de sotie pe Bestala, iar din căsătoria lor s-au născut trei fii: Oden, Vile si Ve.” Sunt descrise două ținuturi ivite din neant, haos: „Mai întâi a fost Ginnuangagap, prăpastia deschisă abisul fără sfârșit, dinainte a tot ce a fost, este și  va fi…. Dar cum totul se preschimba, golul acela nemaivăzut a început și el, încet-încet, să devină, să fie ceva. Se zice că la început s-au aflat acolo două lumi opuse.
Una dintre ele se numea Muspellheim, lumea focului, unde nu trăiau făpturi  obișnuite, pentru că văpăile mistuiau totul...... Cealaltă lume era Nifellheim și era întru totul opusă. Aici domnea frigul, gerul cumplit – ghețuri nesfârșite se intindeau și ceața învăluia totul. In mijlocul ținutului se afla un vârtej uriaș, Hergelmer, din care au luat naștere toate fluviile lumii; acestea nu aveau apă în albia lor, ci blocuri uriașe de gheață, care luau diferite forme – unul dintre ele de pildă purta doar arme, securi și săgeți ori lănci și scuturi de gheață.” Mitologia Nordică,  de Elena-Maria Morogan 

 În gheață găsim Formele perfecte pe care le putem aduce în manifestare. Chiar dacă și știința spune același lucru, a căuta numai confirmări ale altora, fără să le avem pe ale noastre, sigur nu ne va convinge. Metaforic, se pare că în noi sunt înghețate multe.  Posibilități multiple în Universuri vaste, sau în lumi paralele, pe care le putem „materializa”. Nu suntem pregătiți cei mai mulți ca, măcar să înțelegem asta, dar-mi-te să și acționăm. Acum vrem rețete care să dea aceleași rezultate pentru toți. Nu e posibil. Suntem unici iar tehnicile trebuie aplicate de fiecare. Nu devenim mari  campioni dacă se antrenează vecinul!
In zilele noastre s-a demonstrat științific „memoria apei”: atunci când este înghețată redă impresiile acumulate, înmagazinate, în ea. O responsabilitate enormă pentru noi, pe care ar trebui să ne-o asumăm. Câți însă suntem conștienți de asta, câți ne asumăm rolul pe care îl avem, faptul că influențăm viața?!

Periodic, Planeta și-a schimbat polii, înghețând unele zone, dezghețând altele. Impresionant act de refacere a vieții. Audhulma va readuce la manifestare viitoarea lume, uneltele care îi sunt necesare?! legendele așa spun. Întotdeauna va exista O MAMĂ !




Esența Sursei




Runele sunt coduri energetice lăsate peste tot pe planetă, în forme ușor diferite, corespunzând necesităților zonelor, ele alcătuind un tot. Sunt fragmente păstrate cu sfințenie, pe care, poate, în viitor vom reuși să le adunăm pentru a rescrie Cartea Vieții. Fiecare pagina lui, pe care o integrăm în Marea Carte a Planetei.

Runele sunt coduri energetice formate din esențe energetice specifice. Ele fac legătura dintre noi și Unica Sursă de Energie, dintre noi și tot ceea ce este deja manifestat în lumea unde trăim. Altfel nu am simți apropierea, legătura dintre noi și tot ceea ce ne înconjoară, dintre noi și TOT.

Energia Sursei are multe fațete în manifestare: fiecare din noi, este un aspect al Ei, tot ceea ce conștientizăm că este în jur este un aspect al Ei – Esența Esențelor. Aceeași energie într-o multitudine incomensurabilă dar cu/prin care, vibrăm împreună. Gradul de manifestare energetică este deosebit, Esența este întotdeauna aceeași. Asemenea unei parfum care emană diferit, depinzând de pielea pe care e pulverizat. Contactul dintre două stări energetice, crează a treia stare care de obicei este manifestarea pe care o procesăm prin unul din cele cinci simțuri.

 Despre Energia Sursei am aflat din ReiKi, Qigong, din multe surse orientale care de aproape o sută de ani s-au răspândit pe planetă, în multiple forme. Însă, Esența Ei este unică.

Cunoscându-ți Runa Personală, esența ta cea mai profundă, te cunoști pe tine, cel de acum-asumându-ți devenirea, și, treptat, partea armonioasă și echilibrată, așa cum am fost creați. La un moment dat realizezi că te-ai schimbat, devenind mai armonios, echilibrat, înțelegător cu tine și cu cei din jur. Tot ceea ce te afecta înainte, nu mai are același impact devastator. 

Mulți, d.p.d.v. emoțional, încă nu sunt pregătiți să renunțe la probleme; anxietăți, vini, învinovățiri, judecăți și prejudecăți, neiertări și acuze etc. Trece timpul personal anesteziat de aceste preocupări. 

Activând, întâi prin conștientizarea că există Runa Personală, apoi practicând, ea se va manifesta în timp. Vei realiza schimbarea care va fi mai rapidă sau mai lentă. Depinde de fiecare, dar sigur ea va fi.

Există o Sursă Unică. Îmi imaginez un punct și emanațiile lui asemeni undelor. Undeva, în vastitatea lor, suntem fiecare. Am uitatSursa este conștientă de fiecare vibrație a Ei, implicit de fiecare din noi. De Tot ceea ce este văzut sau nevăzut. Există o Sursă din care facem parte toți, manifestând-o diferit. 

Gândește-te direct, singur la Ea, fără intermediari, fără tehnici, fără vorbe. Altfel nu se poate. Tu ești o vibrație a Ei. Poți deveni Esență. Vibrație dependentă de alții  ai fost suficient până acum. Așa cum copii sunt crescuți și supravegheați de părinți, așa a fost până acum. Este deja o schimbare pe care o trăim mulți. Partea rațională din noi, vrea tehnici, vrea explicații. Nimic nu ne va mulțumi până nu vom descoperi fiecare cine ESTE-el, personal. Vibrăm împreună cu cei care au o vibrație asemănătoare cu noi, și, de multe ori, nu ne place acea vibrație... a noastră, dar pe care altcineva o manifestă. Atâta tot!

Gândește, aprofundează (la început),  noțiunea: Unică Sursă a Energiei totale, universale, atât cât poți cuprinde (întotdeauna mai e loc). Vizualizează constant și, într-o bună zi o vei simți prezentă, trăind și propria ta prezență conștientă.

Crează constant o legătură cu Ea. Lasă vecinii de peste gard, sau mări și țări, lasă stelele și galaxiile... conștientizează doar UNICA SURSĂ A TUTUROR care e un punct dar și vastitatea. Descoperi singur cum e. Nu se poate explica. Sau așa cum spunea Nietzsche: „Dacă te uiți mult timp în abis, abisul se va uita la rândul său în tine.” 

Taina Esenței Sursei a devenit pentru multe timpuri, Taina Abisului!

….și taci!!! Ascultă zi de zi! Nu-ți va vorbi, dar vei auzi, nu te va înghionti dar te va îndruma. Vei ști fără să știi cum- veșnica luptă rațională, care pe unii îi face să citească milione de pagini, pe alții îi „îngâmfează”. Nici-nici. 

Accesăm memorii care demult timp, au fost „scrise” de Înțelepții și Înțeleptele Planetei. Fiecare Rună este un capitol, toate împreună alcătuind Marea Carte a începuturilor noastre aici. Suntem obișnuiți cu programul de operare al minții, care este dominant, bazat pe învățături devenite obișnuințe și pe care nu ne mai întrebăm cât de importante sau necesare ne sunt acum. Programul pe care trebuie să ni-l asumăm este cel al inimii, unica care are înțelepciunea iertării și a iubirii. Dezlegarea de obișnuințe, de trăiri repetitive, se face doar prin inimă. 

Prin Runa Personală: creezi o legătură personală, o undă cuantică cu înțelepciunea care este aceeași dintotdeauna, azi ca și la începuturi, dar având denumiri, forme de exprimare, de reprezentare diferite. Posibilitățile de aplicare, de exprimare sunt în funcție de epoci și, bineînțeles de cei care trec pe acest drum constant și cu ardoare. Drumul duce întotdeauna la cea mai teribilă simplitate, greu de acceptat la început.

La nivel global omenirea s-a transformat datorită tehnicilor venite dinspre știință dar și a celor venite din zona spirituală. Se completează și e bine să nu uităm acest aspect pentru a nu crea dependență doar față de una din ele. 



Cartea : Runa-murmurul Creației 

este manual de curs. Ea a luat ființă materială, datorită unui suflet mare căruia fiecare îi va mulțumi, dacă va crede de cuviință. Eu îi mulțumesc din tot sufletul!  




N.B. : prima imagine este o porțiune dintr-un gard al unei case obișnuite, în Oradea. Am decupat doar această porțiune restul gardului fiind fier modern și sârmă

Așa s-au transmis simbolurile care prin prezența lor, ne protejează, rămânând vii în memorii. 

.  

                                             Cum îți schimbă Dumnezeu Viața                                                            Împl...