Tăcerea spațiului alb

Vei găsi runele,

strofe pline de înțelesuri,

strofe foarte puternice,

strofe foarte pline de forță,

pe care Fimbul le-a vopsit,

pe care Ginnregin le-a modelat,

pe care zeul Hropt le-a sculptat.

...............

Să știi cum să le sculptezi,

cum să le citești,

cum să le colorezi,

cum să le mânuiești,

cum să le întrebi,

cum să le mînjești cu sânge,

cum să le trimiți,

cum să le sacrifici.

..................

O, copile al omului,

dacă aceste cântece

sunt de neînvățat pentru tine în vecii vecilor,

Apucă-le de îndată ce pui mâna pe ele,

folosește-le de îndată ce afli de ele.

Mândrește-te dacă le reții!  - Cântecul lui Odin

„Semnele și simbolurile guvernează lumea, nu cuvintele și legile" - Confucius

Sperăm că învățând multe simboluri, ele ne vor aduce ceea ce dorim: sănătate, avere, iubire. Inițiații care le-au creat, au pus în ele o intenție clară. Prin inițiere, intenția celor care le-au creat ajunge la noi.

Cum e mai bine să le desenăm?

Cu RĂBDARE! Cu smerenie, cu eleganță în atitudinea corporală, cu atenția concentrată numai „acolo”, pe foaia albă și pură, pe spațiul care va purta de acum înainte pecetea PERSONALĂ, un legământ între noi și Forța lui creatoare, că: vom fi sârguincioși, nu vom abandona, suntem demni de darul primit.

Runele, ca toate simbolurile, trebuie învățate, trebuie să te deprinzi cu ele, să ajungi TU personal în tărâmul lor.  Apoi să le manifești, materializându-le.  Când ți se vor deschide porțile, nimeni nu poate ști, decât tu, atunci când va sosi clipa magică.

Un simbol sacru (și textele sacre) când este creat, în el se află și sufletul celui care l-a creat, care a devenit el însuși instrument pentru a-l face vizibil. Devine un arhetip aducând, manifestând, anumite energii în materie. Energii din ce în ce mai subtile, la care avem acces astăzi foarte mulți, față de doar câțiva inițiați, cum era înainte. A conștientiza asta, nu înseamnă însă că ne putem folosi de puterea lor.

Învățarea Runelor, și a altor Simboluri, cere disciplină interioară, ceea ce e dificil pentru cei mai mulți, care o confundă cu cea mental-informațională. Practica FIZICĂ !!! corpul deține MAREA CARTE A VIEȚII pe care mentalul o citește!

Mâna care trasează un simbol, oglindește întotdeauna, Intenția clară, bine definită, structurată, a sufletul celui care îl trasează.

-        Trasarea formei Simbolului

-        Numirea lui prin încărcătura energetică pe care o avem acumulată, care va crește mereu

-        Imprimăm, condensăm în liniile simbolurilor „ceva” anume, dacă intenționăm asta, clar și concis.

-        Reverberația Simbolului în spațiul ales, în funcție de puterea momentană a fiecăruia

-         

Scrisul obișnuit este un act prin care nu ne reflectăm gândurile, ci facem vizibile semnificațiile ascunse în noi. De asta e bine să avem un mic carnețel unde să notăm deslușirile care apar, deoarece le uităm. Starea în care ele vin, nu o vom putea atinge din nou (de obicei scurte fulgerări de stări tetha), așa că uităm, rămânând doar o vagă amintire. Cuvintele au semnificații ascunse care se materializează în mai multe etape de percepție.

Gândul izvorăște dintr-o scânteie divină. Un gând luminos este însoțit de acea scânteie. Poate deveni simbol sau text sacru. Ca să îl putem reda, înțelege, în starea obișnuită, nu reușim. Trebuie să ajungem treptat în zona lui de vibrație. Atunci mintea comunică cu inima, inima cu mintea. Implicit cu întreaga ființă care suntem, alcătuită din miliarde de celule.

Când desenăm un Simbol trebuie să deprindem a avea control asupra degetelor, a mâinii, a corpului, să le/ne, educăm cu RĂBDARE. O simplă linie este alcătuită dintr-o multitudine de puncte. Pe fiecare trebuie să îl percepem pentru a trasa corect linia. Implicațiile sunt nevăzute, dar sigur pot fi înțelese. Așa vom concentra întreaga energie pe care dorim să o manifestăm, altminteri vor apare acele senzații de necunoaștere, de lipsă a „ceva”.

Creionul, stiloul, pana, penelul sau degetele, mâna sunt doar INSTRUMENTE. Ele depind de cel care le dirijează cât mai conștient cu putință, pentru că vor reflecta, întotdeauna, INTENȚIA sufletului celui care le trasează.

Postura corpului trebuie să aibă eleganța izvorâtă din sinceritate. Se deprinde în timp, până devine impecabilă, făcând parte din noi. Verificându-ți atitudinea corporală, devii mai lucid, mai clar. Conștient de tine, de cine ești, măcar în acele clipe. Pentru că nu facem asta aproape niciodată, mereu suntem cu gândurile în trecut sau în viitor. Doar când VREM să observăm prezentul, atunci: da, o facem. Monitorizarea posturii corporale se face doar în timpul prezent. CUM stai acum. Sigur că îți poți aminti cum ai stat ieri la serviciu. Amintiți-vă numai postura corpului. E important CUM poziționăm corpul, când el spune atâtea despre noi. Este o întreagă știință despre acest „amănunt”. Nu vrem să avem controlul asupra corpului. Sau nu știm că putem face asta, decât în cazuri extreme, când încercăm chiar să vorbim cu organelor interne.

Detașați de orice alt stimul exterior, senini, dedicați numai clipei formatoare de noi înțelesuri. La asta poate participa doar inima. Trebuie să devii conștient de postura ta, fie că stai pe scaun, pe pat, pe pământ, în genunchi, ghemuit. Trebuie să fii în echilibru interior până te abandonezi doar clipei creatoare. Este a ta, și numai a ta! CÂND devii atent asupra posturii corpului, totul devine centrat asupra ta, devii conștient că exiști. Este o clipă minunată și te poți antrena așa, de mii de ori pe zi, cu beneficii imense, de neconceput acum. Știu că înțelegeți.

Unui privitor îi poate apare ca fiind o postură ciudată, dacă stați pe ciuci, sau culcat,  dar întotdeauna ea va fi frumoasă dacă vine din interior, din inimă. Nu uitați să vă căutați eleganța gestului. Cu cât o veți exersa cu atât va deveni parte din fiecare.

Încercarea de a desena cu precizie este primul imbold. Treptat trebuie depășit. Pentru că precizia aparține minții, învățăm doar tehnic. Devine repetitivă și așa, o rutină, neavând nici o semnificație sufletească.

Tehnica desenării, în redarea unui simbol, trebuie să aibă coordonarea sufletului. Se ajunge la un acord cu intenția gândului arhetipal, va apare lumina scânteii care a creat gândul.

Liniștea interioară, postura elegantă și simplă, respectul interior față de intenția creatoare sunt atributele unui suflet care vrea cunoașterea cuprinsă într-un simbol, într-un text sacru. Ajung, după un timp să ne definească, să facă parte din manifestarea noastră.

Exercițiu, antrenament, repetiție constantă. Fiecare activitate de succes are un caracter repetitiv. Când batem un cui, niciodată intensitatea mișcărilor noastre nu va fi aceeași. Mereu va fi diferită până când știm că e de ajuns. Fiecare va avea timpul lui de desăvârșire.

Atunci când devenim instrumentul de scris, coala albă, și însuși desenul, respectul, sinceritatea, eleganța și obiectivitatea vor face parte din ființa nostră, cea mai profundă. Vom stăpâni infinitul din noi.

Nu va mai fi doar o redare tehnică a unui simbol, ci un gest definit al creației personale. Așa vom reuși să redăm noi înșine forța lui.

Acum va apare a doua etapă. Cea pentru care ne-am pregătit prin exersare continuă. Am arătat că pot apare diferite intensități ale punctelor atunci când trasăm o linie, un cerc, un simbol. 

In prima etapă ele depind de concentrarea noastră. Ne învață această deprindere: RĂBDAREA.

In a doua etapă vom fi atenți la spațiile albe. 

Când trasăm un simbol, la un moment dat, ridicăm mâna pentru a trasa următoarea linie. Dacă este un simbol precum cel al Runei IS, a cărei putere este forța gheții, înghețării, veți simți fiori traversând corpul. Inima gheții este Focul. ȘTIIND Stanza Runei, când veți termina de trasat Runa IS, după sute, mii de încercări, veți stăpâni Focul VIU, din interiorul gheții.

-        Memoria apei, care doar atunci când este înghețată, redă ceea ce am înmagazinat în ea.

Când ridicăm mâna pentru a trasa următoarea linie, sau într-un text, următoarea literă, apare „o suspendare”. Nu e așteptare, ci umplere cu un tip anume de energie. Întotdeauna va depinde de literă sau text, acea suspendare misterioasă căreia nu i-am dat (nu am știut), importanță. Acela este un timp alb, care și el lasă o urmă pe coala albă. Parcă o decupează. O pauză care umple, reverberând, spațiile. Întotdeauna avem clipe albe, de suspendare, când scriem, când vorbim, când ne mișcăm, când cântăm, când dansăm. 

Continuitatea vieții este dată de aceste spații albe și timpi albi. Din ele ne luăm forța necesară următoarei manifestări, ca să fie o continuitate a unei linii, sau mișcării. Altfel ar fi rupte, fără nici un înțeles, dizarmonioase. Nu sesizăm aceste armonii interioare și așa apar discontinuități în manifestarea noastră. Apar gânduri care ne rup de clipa prezentă. Nu continuăm o manifestare ci o întrerupem și suntem dezamăgiți de „ceva”, mai adăugând o neîmplinire la celelalte.

Exersarea nu este pentru a stăpâni ceea ce facem, ci pentru a ieși din vechi deprinderi de a avea NOI totul sub control. Intrăm în teritoriul manifestării divine, creatoare, ne lăsăm ghidați doar de ea. Mâna noastră, corpul nostru sunt doar instrumente ale Verbului divin. Învățăm abandonarea în fața Înțelepciunii divine, creatoare.

Runele FA, AR, THOR, SIG... sunt energii care dau anumite aspecte ale elementului FOC, celest sau în manifestare eterică, care apoi poate fi adus în cea pământeană, dacă suntem constanți în exersare.

Simbolurile din ReiKi, Runele, sunt aspectele vizibile prin care se vor manifesta spațiilor albe din/în, noi!

Dacă vrem, dorim, aspirăm spre asta. Suntem asemenea unor palimpsesturi*. Fără prima etapă nu vom ajunge la cea de a doua. Recomand de ani buni, a nu desena rapid, cel mai adesea în aer, Simbolurile. Creem mișcări ale aerului, asemeni bătăilor aripilor unui fluture, care vor declanșa mișcări ale aerului, mult mai intense, în altă parte. Un simbol dizarmonios va crea dizarmonii pentru că noi AȘA L_AM MANIFESTAT. Intenția poate fi bună dar manifestarea nu va fi asemenea pentru că ne lipsește concentrarea, eleganța gestului. Mintea trebuie exersată mult, mult timp, pentru a reda rapid ceea ce Intenționăm. A ne asuma, și nu a imita, sunt două aspecte diferite. Acum se știe că reacțiile corpului sunt mai rapide decât procesarea lor mentală. Sunt suficiente studii neurologice pe această temă.

Spațiile dintre liniile unui simbol, spațiile dintre litere, cuvinte, dintre gesturi... spațiile albe dintre nori, ramuri, frunze, spațiile dintre o formă și alta. Muzica există pentru că în spațiile albe dintre note, rezonează nota anterioară. Altfel ea nu ar fi creată în lumea noastră. Cuvintele există datorită spațiilor albe. Cei care au creat literele știau asta. Scrierea hieratică era a magilor, a inițiaților, scrierea demotică a maselor.

Creionând un contur, cuprindem înăuntru un spațiu care va reverbera. Să îi lăsăm timp de manifestare. Acolo suntem noi cu adevărat. Spațiul dintre gânduri! El este spațiul vindecării, împlinirii.

Dincolo de rugă, de gând este doar Tăcerea în care ne regăsim Forța Creatoare și de împlinire.
Fie să aveți parte de EA !!!

*Conform dexonline.ro:

*PALIMPSÉST s.n. 1. Pergament de pe care a fost ștearsă, răzuită scrierea inițială pentru a fi utilizat din nou și pe care se mai văd încă urmele vechii scrieri. 2. (Fig.) Scriere (veche) greu lizibilă datorită ștersăturilor și corecturilor. [Cf. fr. palimpseste, lat. palimpsestus, gr. palimpsestos < gr. palin – din nou, psestos – răzuit].     (sursa: DN (1986) )

*palimpsest n. manuscript vechiu de pe al cărui pergament s’a șters scrisoarea primitivă spre a se scrie altceva. In evul-mediu, vechile manuscripte clasice fură acoperite de viețile sfinților: procedee chimice au permis a reconstitui textul primitiv, dând astfel la iveală opere însemnate ce se credeau deapururi pierdute.

• sursa: Șăineanu, ed. VI (1929)