Mitologia Nordică

 Am ales câteva fragmente din cartea Mitologia Nordică,  scrisă de Elena-Maria Morogan

https://es.scribd.com/document/373659137/Mitologia-nordica-doc

Sunt convinsă că va fi o lectură plăcută dar și utilă. 


„Mitologia nordică sau mitologia scandinavică cuprinde religia, miturile şi legendele populaţiei pre-creştine scandinavice şi islandeze. Mitologia nordică este ramura mitologiei germanice care s-a conservat cel mai bine şi se înrudeşte foarte mult cu mitologia anglo-saxonă.

Mitologia nordică mai poate fi definită ca o colecţie de crendinţe şi mituri ale triburilor germanice de nord.

Religia scandinavilor nu era una revelatorie, pentru că nu a fost instituită de un muritor căruia zeii îi încredinţaseră adevărul (deşi muritorii intră deseori în contact cu zeii şi învaţă poveştile acestora). De asemenea, religia nordicilor nu cuprinde un text sacru sau o carte sfântă. Miturile nordice erau transmise oral sub forma unor poeme.

Transmiterea orală a continuat şi în era vikingilor, cunoştinţele noastre despre mitologia nordică bazându-se cel mai mult pe Edde şi pe alte texte medievale scrise abia după creştinarea populaţiei scandinavice.

..............

Oden este zeitatea suprema, ce imparte universul in noua lumi situate vertical (de sus in jos): Muspellheim (focul), Asgård (cerul zeilor unde se afla marele palat al lui Oden),  Valhall (unde se afla tronul marelui zeu si unde sunt adapostiti postum, eroii), Ljosalheim (taramul spiritelor luminii), Vanaheim (lumea spiritelor apelor), Midgård (lumea umana), Jotunheim (lumea uriasilor), Svartalheim (prima zona subterana, adapostind duhurile noptii), Hellheim (lumea mortilor sau Infernul) si Niflheim (lumea gerurilor).

Valhall este insa un Paradis tragic pentru ca este supus, nu eternitatii, ci duratei: zeii si chiar zeul suprem impreuna cu eroii recuperati traiesc ingrijorati deopotriva de inevitabila lor pierire, impreuna cu tot universul, in Ragnarök.

Inceputul lumii

Mai intai a fost Ginnuangagap, prapastia deschisa, abisul fara sfarsit, dinainte a tot ce a fost, este si  va fi. Aici nu era apa, nu era iarba, nu era graunte de nisip ori piatra, nu era lumina sau intuneric, nu era sunet si nici tacere. Ginnuangagap nu avea forma, dar nu era gol – nu cuprindea nimic si in el se afla totul.

Dar cum totul se preschimba, golul acela nemaivazut a inceput si el, incet-incet, sa devina, sa fie ceva. Se zice ca la inceput s-au aflat acolo doua lumi opuse.

Una dintre ele se numea Muspellheim, lumea focului, unde nu traiau fapturi  obisnuite, pentru ca vapaile mistuiau totul. Chiar si zeii se fereau sa se apropie de aceste taramuri. Si totusi, aici locuiau niste fapturi inspaimantatoare, cu parul de flacari si trupul de lava, Uriasii Focului. Cel mai ingrozitor dintre ei, uriasul Surt, este acela care va sta de paza cu sabia lui de foc pana in ultima zi, Ragnarök; atunci se va napusti el asupra lumii si, daca fortele Raului vor invinge, sabia lui va aprinde si nimici universul.

Cealalta lume era Nifellheim si era intru totul opusa. Aici domnea frigul, gerul cumplit – gheturi nesfarsite se intindeau si ceata invaluia totul. In mijlocul tinutului se afla un vartej urias, Hergelmer, din care au luat nastere toate fluviile lumii; acestea nu aveau apa in albia lor, ci blocuri uriase de gheata, care luau diferite forme – unul dintre ele de pilda purta doar arme, securi si sageti ori lanci si scuturi de gheata.

Ori, candva, dupa o vreme nestiuta, intre cele doua tinuturi opuse si neimpacate s-a ivit un fel de tinut de granita, in care gheata si focul s-au contopit si s-au transformat in ceva cu totul nou si nemaivazut, caci ghetarii au inceput sa alunece si cand gheata s-a intalnit cu focul s-a iscat mai intai o bubuitura ingrozitoare. Sloiurile de gheata au fost trezite la viata de foc si au prins sa se intruchipeze intr-o faptura imensa cu infatisarea unui om. Acesta era Ymer, Uriasul Haosului si din el avea sa se nasca Uriasii de Gheata.

Din amestecul gheata cu foc a luat nastere Audhulma, Batrana Vaca, care cu laptele sau l-a hranit pe uriasul Ymer. Audhulma a voit sa pasca si atunci s-a apucat sa linga uriasele blocuri de gheata, din care, incetul cu incetul au inceput sa se desluseasca forme. Astfel a fost creat Bure, o faptura minunata, un zeu puternic si frumos.

Fiul sau s-a numit Bur si acesta a luat de sotie pe Bestala, iar din casatoria lor s-au nascut trei fii: Oden, Vile si Ve.

Uriasii de Gheata erau o rasa intunecata si crancena si de cate ori fii lui Ymer se intalneau cu fii lui Bur izbucnea zarva si harta. In cele din urma, Oden si fratii lui, dupa o lupta cumplita, l-au ucis pe batranul Ymer. Sangele sau i-a inecat pe toti uriasii, in afara de cel mai tanar dintre ei, Bergelmer, si a format raurile.

Din trupul lui Ymer, fii lui Bur au faurit dealurile, campiile, albiile raurilor, fundul lacurilor si al marilor. Din dinti s-a conturat coasta marii, iar din par – padurile si hatisurile. Din maduva oaselor a aparut neamul piticilor.  Teasta uriasului este sprijinita vesnic de patru pitici – Norr, Söder, Öster si Väster (Nord, Sud, Est si Vest).Fii lui Bur au luat apoi creierul lui Ymer si l-au aruncat in vazduh, formand norii.

Un urias, sub infatisarea unui vultur, sta la marginea lumii si bate necontenit din aripi; si dupa cum este bataia aripilor, mai puternica ori mai domoala, tot asa sunt vanturile care sufla asupra lumii. Cei trei zei au prins scantei din focul nestins al Muspelheimului si le-au aruncat pe bolta formand stelele.

Apoi Oden, Vile si Ve au hotarat ca o regiune intinsa, marginita de mare, sa le fie dat uriasilor – si acest loc a fost numit Jotunheim, Casa Uriasilor. Iar la urma au imprejmuit o parte din lume cu imensele sprancene ale lui Ymer, care pe loc s-au transformat in stanci inaccesibile. Aceasta regiune a fost numita Midgård (Tinutul de Mijloc) si avea sa fie locuit de oameni.

Primii Oameni

Intr-o dimineata, pe vremea cand intreaga zidire a lumii abia se terminase, se plimbau cei trei frati – Oden, Vile si Ve – pe malul marii. Lumea era noua, sclipitoare si pustie. Atentia lor a fost atrasa de doua siluete care pareau sa zaca pe nisipul ud. Erau doua trunchiuri aduse de valuri, unul de Ulm si altul de Frasin.

Lui Oden i s-a parut ca lemnele au viata. A ingenunchiat langa fratii sai si a suflat asupra celui de Ulm care se transforma intr-un trup de femeie, apoi asupra celui de Frasin ce se transforma intr-un trup de barbat. Trupurile erau frumoase dar erau inerte ca si copacii din care au fost transformate. 

Vile darui trupului de femeie simturi si gandire, iar barbatului, putere, judecata si simtire. Darul lui Ve fu vorbirea. Oden il numi pe barbat Ask (frasin), si pe femeie Embla (ulm).

 

Noaptea si Ziua; Soarele si Luna

Printre uriasii care locuiau in Jotunheim traia si Nör; el avea o fiica frumoasa, care se numea Natt (Noaptea). Aceasta avea pielea inchisa la culoare si ochii ca amurgul si obisnuia sa-si impodobeasca pletele cu scantei stralucitoare.

Natt a avut trei copii: Rymd (Spatiul), Jord (Pamantul) si Dag (Ziua). Natt si copii ei au primit insarcinarea de a dirija mersul atat de complicat al astrilor. Natt si Dag au cate un car tras de cai si fiecare calatoreste in jurul pamantului.

Despre Soare si Luna se zice ca sunt sora (Sol) si frate (Mån) si ca au fost alesi sa lumineze cerul. Mån este ajutat de doi copii, pe care acesta i-a furat intr-o noapte. In noptile senine, cu luna plina, ei pot fi vazuti; lumea ii numeste „copiii din luna” si ei cunosc mestesugul de a face luna sa fie mai mare sau mai mica.

Despre Sol si Mån se mai spune ca sunt urmariti de doi varcolaci ingrozitori, care au infatisarea unor lupi sangerosi; ei au fost aruncati de fortele raului pe urma Soarelui si a Lunii, pe care ii vaneaza neincetat.

Nornele

Norne se numesc cele trei surori care pazesc izvorul Urd si locuiesc la radacinile arborelui lumii, Yggdrasil. Numele lor este numele destinului. Ele scot tot timpul apa din izvor si-l amesteca cu tarana magica pentru ca sa pastreze vigoarea copacului lumii.

De indata ce Normele au venit, in Asgard a aparut  timpul, zeii au inceput sa aiba varsta ca toate fapturile iar faptele au inceput sa se insiruiasca una dupa alta si una intr-alta.

Izvorul Nornelor este locul sfant unde-si tin sfatul zeii si planuiesc cum sa ocoteasca lumea si propria lor casa.

De aici incep legendele monstrilor Fenrir, a sarpelui Midgardului, a zeitei Hel si imparatia ei, despre Vani, casatoria lui Frej, razboiul in cer, cum au fost reparate zidurile Asgardului, furtul merelor fermecate, legenda parului zeitei Sif, legendele cu faptele si aventurile lui Tor ce vor fi completate ulterior.

Yggdrasil

Nu se poate spune cand si cum a crescut arborele Yggdrasil – el doar exista si desi noi, muritorii, nu-l putem vedea, fara el nimic nu ar fi, totul s-ar destrama in nefiinta. Intre ramurile lui, atat de uriase incat nici nu pot fi zarite, se afla temeinic asezate cele noua lumi.

Legendele spun ca arborele Yggdrasil ar fi frasin si ca el are trei radacini – una in Asgård, tara zeilor, alta in Jotunheim, unde se afla gura deschisa a universului, si alta in Neifellheim. Tocmai in varful copacului, pe una din crengile cele mai inalte, sta un vultur batran, care are ciocul atat de lat ca pe el si-a facut cuib un uliu.

Legenda spune ca Oden a vrut sa cunoasca taina runelor, semnele magice din care s-a nascut mai apoi scrisul. Dar pentru a dezvalui aceasta taina, care da celui care o stapaneste putere nemasurata, a trebuit sa treaca printr-o incercare neinchipuit de grea.

El s-a catarat pana aproape de varful copacului si acolo a petrecut o franghie groasa pe dupa una din crengi, facand un lat. Apoi si-a strapuns trupul cu propia sa lance si s-a lasat sa cada, cu grumazul prins in lat. Si statea spanzurat el deasupra abisului, cu sangele siroind din rana care-l durea cumplit si mistuit de fierbinteala si de sete. Dupa trei zile, rana a inceput sa se vindece, dar atunci a inceput sa-l chinuie foamea.

Dupa noua zile si noua nopti, cand puterile il parasisera cu totul, a auzit un cantec si cand a privit intr-acolo a vazut doua femei care inganau descantece, in vreme ce incrustau pe pe bucati rupte din scoarta copacului runele magice.

Zeul, cu voce ragusita a inceput sa le ingane cantecul. Erau noua descantece care-l puteau ajuta impotriva a de doua ori noua primejdii si necazuri. Cand zeul a cantat cel de al optsprezecelea descantec, lancea a iesit din rana, funia s-a dezlegat din jurul grumazului si Oden s-a prabusit. In caderea incetinita de crengi a putut sa apuce din zbor bucatile de scoarta pe care erau sapate cele noua rune esentiale. 

Astfel a dobandit el intelepciune si putere, spre folosul zeilor si al oamenilor.

Oden a domnit glorios in Asgard, tara zeilor, pe care el si fii lui au construit-o deasupra norilor.

In partea cea mai indepartata se intindea, peste cer, Bifrost, dupa cunostintele oamenilor, curcubeul, podul intre pamant si cer.

Despre Zei si Zeite

Frigg era sotia lui Oden si mama zeilor. Ea locuia in palatul Fensalar plin de lumina si stralucire, unde, inconjurata de slujitoare, cu degetele ei sprintane rasucea fara incetare firul de in din vartelnita impodobita cu pietre pretioase, dincare tesea mai apoi norii de vara.

Oden si Frigg au avut mai multi copii.

Cel mai varstnic fiu al lor se numea Tor. Cand trecea pe cer, bubuind incarul lui tras de doi tapi uriasi, fulgerele si tunetele sfasiau bolta, iar cand isi agita ciocanul de foc, oamenii radeau , spunand ca vor avea o recolta bogata. Cand aripile furtunii brazdau cerul, ei stiau ca zeul este la vanatoare de troli sau se lupta cu uriasii. De aceea il numeau Paznicul sau Vanatorul de troli.

Sif era sotia lui Tor si era zeita ogoarelor, ce avea pletele ca si holda coapta.

Cel de al doilea fiu al lui Oden si al zeitei Frigg era Balder cel mai frumos dintre zei, cu firea a tot iubitoare. Locuia in Breidablik impreuna cu sotia lui Nanna.

Cel de al treilea frate, Höder, era orb.

Cel de al patrulea fiu era Tyr, un zeu viteaz intre viteji. El locuia cu sotia in cort ca orice luptator.

Zeul Alb, sau Heimdall a fost nascut in mod misterios de noua surori si nu era fiu al lui Oden.

Un alt zeu era Vidar care se pregatea necontenit pentru ultima lupta, si era aprope la fel de puternic ca si Tor.

In aceste vremuri de care se povesteste, in Asgård nu venisera inca Njord, zeul marilor si fiica lui Freja, zeita fructelor deoarece ei tineau de neamul Vanilor si locuiau in lumea lor, iar Vale, fiul lui Oden nu se nascuse inca.

In schimb, locuia aici Brage, sotul zeitei Idun, stabun al tuturor poetilor, misteriosul Mimer al carui cap avea sa devina izvorul intregii cunoasteri, care pe atunci faurea bijuterii pe care le daruia zeitelor.

Gerd, cea dupa care plangea usa de la casa cand era inchisa si nu mai putea fi vazuta frumusetea zeitei.

Skade era zeita schiurilor si a vanatorii ce a locuit mai intai in tinuturile gheturilor si a fiordurilor inainte de a locui in Asgard.

Mai locuia aici Loke despre care nu se stia de unde a venit si cine era. Era cunoscut sub multe nume, isi schimba cu usurinta infatisarea si era tatal minciunii si parintele dezbinarii.

 

Zeii se pregatesc

Oden a inceput la un timp pregatiri temeinice pentru Ragnarok, ziua judecatii si a ultimei infruntari. De aceea incepu costruirea unei cladiri uimitoare cunoscuta sub numele de Valhall, locasul mortilor in lupta. Fiecare isi avea locul lui la mesele intinse.

Valhall avea o sala enorma si nenumarate usi, caci nenumarati sunt cei morti.

In fiecare dimineata, ei isi luau coifurile si centurile si se indreptau spre o campie unde se luptau cat era ziua de lunga, dar la sfarsitul zilei trupurile ciopartite se intregeau, sangele disparea iar toti cei ucisi se ridicau in picioare la semnalul unei trompete.

Toti luptatorii se intorceau in Valhall, unde petreceau pana tarziu in noapte mancand, band si povestind intamplarile ultimei batalii.

Ei erau asteptati de Valkirii, fecioare frumoase si razboinice ce se ingrijau ca talgerele sa fie mereu incarcate cu mancare gatita din porcul fermecat – Sarimner care era taiat in fiecare dimineata, iar in dimineata urmatoare tot mai grohaia voios fraged si gras ca in ajun - si cupele ori cornurile sa fie mereu pline cu bautura numita Mied pregatita de o albina uriasa.

Despre Valhall si petrecerile de acolo s-a auzit si in lumea oamenilor – Midgard. De aceea, dornici de a fi printre cei alesi, se luptau razboinicii in lumea oamenilor cu nesecata vitejie si mureau cu zambetul pe fetele aspre. 

Existau chiar razboinici ce se numeau „vitejii lui Oden” sau berserci – nume probabil venit de la cuvantul „barsark” ce inseamna camasa de urs – ce erau foarte temuti printre dusmani. Chiar se spunea ca uneori insusi Oden lua parte la bataliile acestor viteji.

Printre cei se adunau in Valhall nu erau doar razboinicii morti pe campul de lupta, ci si cei ce erau sacrificati zeului Oden, anume pentru a dobandii victoria sau cu alte ocazii de mare primejdie.

Cu toate ca muritorii au recurs la siretlicuri pentru a salva viata preaiubitului rege Vikar ce fusese ales spre a fi jertfit pentru a opri vanturile neprielnice navigatiei, regele a murit in acelasi chip in care a fost Oden spanzurat noua zile si noua nopti de ramurile arborelui Yggdrasil.

Armata de femei Valkirii erau trimise in preajma Midgadului unde asteptau pe vitejii morti si ii conduceau in Asgard.

Ragnarok, Ziua Judecatii

Exista multe povestiri care vorbesc despre aceasta cumplita zi, in care zeii si, alaturi de ei, toate fortale lumii se vor infrunta cu raul. Se stie ca sosirea Ragnarokului va fi precedata de multe semne ce vor fi observate mai intai de oameni unde va fi un cumplit  razboi; josnicia lacomia si invidia vor indemna oamenii sa savarseasca fapte nebunesti si fara deosebire sa se omoare unii pe altii, iar minciuna, jaful si crima vor domni peste tot si toate.

Curand dupa aceste lupte intunecate, va sosi iarna Finbul, care va cuprinde trei ierni fara vreo vara intre ele; vor cadea zapezi nesfarsite, gerul va fi tare ca cremenea si vijeliile taioase ca pumnalele. Soarele si luna vor fi mancate de un lup urias, iar stelele se vor prabusii de la locul lor.

Pamantul va incepe sa se zguduie, stancile se vor faramita si toate legaturile se vor rupe. Cand scoarta pamantului va crapa, Fenrisulv, Sarpele Lumii se va elibera si va incepe sa urce spre suprafata.

Surt va ridica triunfator sabia de foc, mai stralucitoare ca o mie de sori si rotind-o in vazduh va aprinde aerul si pamantul, universul va diparea in fum si intuneric si va fi din nou ca la inceput: haos, neforma, nefiinta.

Intoarcerea Zeilor

Mai exista o prezicere, care spune ca nu acesta va fi sfarsitul; caci precum se stie, exista totdeauna o speranta si universul insusi se intemeiaza pe aceasta necontenita si contradictoria prefacere.

Pamantul va aparea din nou, prospat si verde din mare, iar cascadele se vor rostogolii iarasi peste stanci, in vreme ce vulturii vor zbura in azurul fara sfarsit.

Zeii vor cladii din nou Asgard, pamantul va rodi din nou, doi oameni vor fi destul de intelepti sa se catere in crengile copacului, si sa se ascunda sub coaja groasa.

Acesti oameni, barbat si femeie, numiti Liftrase si Lif, vor supravietui. Din ei se va naste puzderia de oameni ce va napadi noul pamant.

Iar sus, pe cer, fiica soarelui, nu mai putin frumoasa ca soarele, va urma drumul pe care obisnuia sa mearga mama ei odinioara.

:::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::