Păstrătorii



Este o fotografie pe care am făcut-o în Oradea. Un gard simplu care a păstrat și această „amintire”. Am decupat doar această porțiune, restul gardului fiind fier modern și sârmă

Așa s-au transmis simbolurile care prin prezența lor, ne protejează ființarea, rămânând vii în memorii. 
Decriptarea imaginii fiecare o poate face în felul său.

Cercul din mijloc cuprinde multe semne care au devenit simboluri în diferite religii, sisteme oculte. Sunt atât de obișnuite, prezența lor în viața noastră a dus la creerea materială a dimensiunii în care trăim. Casele, mobilierul, hainele, uneltele, sunt perfecte atunci când respectă anumite proporții. Corpul, chipul uman este format după aceleași măsuri datorate proporțiilor care reprezintă standardetele de perfecțiune în 3D.

Crucea +, apoi altă cruce X. Din prima cruce +, unind vârfurile putem forma un romb, unind vârfurile la crucea X formăm pătratul. Unind cele opt vârfuri formăm octogonul. Jucându-ne putem forma și hexagonul, Steaua lu David etc. În cerc este cuprins Totul care pornește dintr-un punct. Deasupra asemenea dedesubtului, stânga este asemănătoare cu dreapta.

Și e doar o imagine de pe un gard al unei case obișnuite! Cunoașterea este la vedere. Informațiile vin. Ne este necesar și discernământul propriu. De zeci de ani, de când o fi acolo, aceste simboluri au rezonat cu partea cea mai profundă din noi, cu subconștientul nostru, chiar dacă am prins imaginea, trecând pe acolo zi de zi, doar cu colțul ochilor. Nu cred că mai avem voie să spunem că suntem săraci, părăsiți. Partea rațională, condusă doar de învățături raționale, poate spune și acum că … e doar o poveste, că imaginația mea crează și vede ceea ce nu există, chiar dacă acea piatră e acolo.

Nu fac un panaceu din Rune, mai ales că ele sunt atât de ofertante: poți scrie cu ele, poți face divinație, sau le poți folosi ca influențare a stărilor, a vremii etc.,  devin atentă la magnetismul lor care se află pretutindeni, în forme încă nebănuite. De ce?! Fiecare își va răspunde în funcție de interese. Când devii conștientă de ele, le vezi. Înțelegi că te-au însoțit mereu, că ți-au ordonat, ocrotit viața. Le descoperi peste tot: în casă, pe imprimeurile de pe haine, în natură. 

Semne care au devenit Simboluri și au adus mari avantaje celor care le-au folosit.

Apare în imagine litera A. Despre ea am scris https://runedanaela.blogspot.com/p/runa-fa-runa-ur-runa-thor.html

Decriptări care izbucnesc din memorii păstrate de inițiați și care apar acum.
 Litera A are forma unei piramide și reprezintă Proporția de Aur. Depinde unde desenăm bara orizontală la Litera constructorilor pentru ca Forma să fie perfectă. Și alfabetul nostru începe cu perfecțiunea! O unealtă folosită și în limbaj. Iar Magia Cuvântului este evidentă: poate da viață, pe verticala firii, așa cum scrie în cea mai citită carte de pe planetă, Biblia, sau provoca dizarmonii pe orizontala firii, așa cum trăim aproape zilnic. 

Avem libertăți pe care le-am transformat în convingeri care subjugă. De exemplu: libertatea de „vorbi” – care duce la trăncăneală, limbaj licențios, bârfă etc. , adică traumă psihică la purtător extinsă asupra tuturor). Alegerile pe care le facem sunt adevărata libertate, nu afișarea unui comportament deviant.
Litera A se găsește în denumirea runelor: FA, KA, HAGAL, AR, BAR, LAF, MAN.

F este suflul care pornește din Sursă iar A este creația care capătă formă. Va depinde unde așezăm bara orizontală (prima dinspre jos). Însemnătatea este enormă și, poate greu de acceptat. Sigur este că desenarea revelează multe. A scrie corect înseamnă a scrie perfect deoarece și între litere există Spațiul Alb https://runedanaela.blogspot.com/2018/11/tacerea-spatiului-alb.html

Când bara este așezată mai jos, sunetul-suflu e grav, profund. Intențiile de manifestare (prin care creăm), depind de operator: suflăm cu intenția de a amplifica energia dintr-un loc sau de a disipa preaplinul de acolo. Așa ni se solicită discernământul personal bazat pe atenție și practică. Sunetul grav înseamnă manifestare, tonalitatea înaltă însemnă expandare. Cu cât bara este mai sus, cu atât suflul-sunet devine mai ascuțit. Este o emanație care vine din centrul inimii, eliberator.

La fel la crearea literei H a Runei HAGAL. Este un H mut, pe care îl manifestăm din interior spre exterior.

La B de la BAR, dacă prima buclă (de jos în sus) este mai mare înseamnă că am adunat mult. Ce am adunat?! Fiecare va ști dacă a adunat energii pe care le poate folosi sau energii pe care e bine să le transforme dacă simte că „îl apasă”. BAR este Runa Mamă.
https://runedanaela.blogspot.com/p/13-runa-bar.html . Legendele spun că marii eroi au avut nouă Mame.

Literele -sunet, prin vorbirea curentă la care nu suntem atenți, determină multe în viața nostră. Am învățat denumiri și nu esența a ceea ce denumim. Așa am stabilizat realitatea noastră descoperind acum că putem crea în continuare, așa cum tot se spune.

De asta relaționarea cu Runa Personală este atât de importantă. Înțelegi propria ta putere, ce poți Tu să creezi, menirea pe care o ai.

AR, unde R este „litera motor”, de rulare continuă a ceva. Nu este nimic întâmplător ci totul e o formă de comunicare la care avem acces acum.
A – perfecțiunea trebuie să fie continu rulată prin emanarea sunetului Rrrrrr. Dacă Proporția de Aur nu este respectată, descoperim, prin rularea a ceea ce am început, că suntem în eroare. Acceptăm cu ușurință, cu dezinhibări asta?! Nu prea. Obișnuințele își spun mereu cuvântul iar sabotarea credem că le aparține. Tot lor! Noi nu avem nicio contribuție, doar „am respectat ” o programare. Nu mai este suficient. Trebuie să observăm, să lăsăm imaginile din subconștient să ne „vorbească”.

FA-AR , un suflu continuu a strălucirii, a Focului cosmic, care nu arde iar atunci când este implementat în materie aduce strălucire, măreție. Trebuie să fie continuu supravegheat altminteri ajunge la a pârjoli. Atunci este necesară intervenție Runei IS, a gheții. Inghețarea care să potolească daunele. Runa IS poate îngheța totul, fie că este vorba de oportunități fie că este vorba de dezastre. 

In Mitologia nordică https://runedanaela.blogspot.com/p/legende-inceputul-lumii-mai-intai-fost.html 
este episodul când Audhulma, Bătrâna Vacă, care cu laptele său l-a hrănit pe uriașul Ymer. Audhulma a voit să pască și atunci s-a apucat să lingă uriașele blocuri de gheață, din care, încetul cu încetul au început să se deslușească forme. Astfel a fost creat Bure, o făptură minunată, un zeu puternic și frumos. Fiul său s-a numit Bur și acesta a luat de sotie pe Bestala, iar din căsătoria lor s-au născut trei fii: Oden, Vile si Ve.” Sunt descrise două ținuturi ivite din neant, haos: „Mai întâi a fost Ginnuangagap, prăpastia deschisă abisul fără sfârșit, dinainte a tot ce a fost, este și  va fi…. Dar cum totul se preschimba, golul acela nemaivăzut a început și el, încet-încet, să devină, să fie ceva. Se zice că la început s-au aflat acolo două lumi opuse.
Una dintre ele se numea Muspellheim, lumea focului, unde nu trăiau făpturi  obișnuite, pentru că văpăile mistuiau totul...... Cealaltă lume era Nifellheim și era întru totul opusă. Aici domnea frigul, gerul cumplit – ghețuri nesfârșite se intindeau și ceața învăluia totul. In mijlocul ținutului se afla un vârtej uriaș, Hergelmer, din care au luat naștere toate fluviile lumii; acestea nu aveau apă în albia lor, ci blocuri uriașe de gheață, care luau diferite forme – unul dintre ele de pildă purta doar arme, securi și săgeți ori lănci și scuturi de gheață.” Mitologia Nordică,  de Elena-Maria Morogan 

 În gheață găsim Formele perfecte pe care le putem aduce în manifestare. Chiar dacă și știința spune același lucru, a căuta numai confirmări ale altora, fără să le avem pe ale noastre, sigur nu ne va convinge. Metaforic, se pare că în noi sunt înghețate multe.  Posibilități multiple în Universuri vaste, sau în lumi paralele, pe care le putem „materializa”. Nu suntem pregătiți cei mai mulți ca, măcar să înțelegem asta, dar-mi-te să și acționăm. Acum vrem rețete care să dea aceleași rezultate pentru toți. Nu e posibil. Suntem unici iar tehnicile trebuie aplicate de fiecare. Nu devenim mari  campioni dacă se antrenează vecinul!
In zilele noastre s-a demonstrat științific „memoria apei”: atunci când este înghețată redă impresiile acumulate, înmagazinate, în ea. O responsabilitate enormă pentru noi, pe care ar trebui să ne-o asumăm. Câți însă suntem conștienți de asta, câți ne asumăm rolul pe care îl avem, faptul că influențăm viața?!

Periodic, Planeta și-a schimbat polii, înghețând unele zone, dezghețând altele. Impresionant act de refacere a vieții. Audhulma va readuce la manifestare viitoarea lume, uneltele care îi sunt necesare?! legendele așa spun. Întotdeauna va exista O MAMĂ !




Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Voi respecta opiniile fiecăruia. Dar vă rog să aveţi o exprimare decentă. Anonimatul persoanei nu-l exclude pe cel spiritual. Din când in când voi face aici completări la cele publicate pentru a nu interveni în text.

„ Semnele și simbolurile conduc lumea”

  „Semnele și simbolurile conduc lumea și nu cuvintele și legea”- Confucius.    Sanctuarul de la Parța- Timiș ***   Templul de la Șinca Vech...