Se afișează postările cu eticheta Giussepe Calligaris. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta Giussepe Calligaris. Afișați toate postările

Minunea din care suntem




Am ales să prezint Sistemul RUNE ARMANEN și să ofer cartea Runa-murmurul Creației,  de Sărbători ca semn de recunoștință față de tot ceea ce am primit în ultimii ani, de când am avut curajul de a începe să predau despre Rune. Așa cum m-au îndrumat ele și nu cum mi-aș fi dorit eu, de multe ori.

Darurile pe care ni le dorim conștient sau nu, ajung mult mai ușor la noi datorită unui câmp morfogenetic în care sunt imprimate dorințele de bine, de bucurie, sănătate și armonie ale multora. Teribila Lege a Atracției care funcționează 95% din Off ( comunicarea non-verbală întotdeauna este mai puternică decât cea verbală care însemnă doar 5%). Realizăm mai târziu cât de benefică și necesară a fost o decizie, o hotărâre: peste o lună-trei sau  chiar ani.

Fiecare carte o citești, te impresionează, îți schimbă ziua sau săptămâna, până treci la următoarea. O carte te ajută să percepi direct Formele de unde ce rezonează cu structura energetică interioară, și atunci știi mai clar dacă acesta este drumul tău, dacă asta vrei să înveți, să aplici în viața ta. Ulterior, vine practica personală. Iar fiecare va înțelege ca el, dirijat fiind de necesitățile interioare de dezvoltare.

Am avut uriașul privilegiu de a dărui cartea și ulterior să îmi spună că „nu a înțeles nimic” dar „dorește explicații”. Au fost cele mai frumoase cuvinte pe care le-am auzit. Și am stat de vorbă, am prezentat Runa Personală. S-au declanșat fiori care i-au zbârlit pielea, la propriu. Atunci a înțeles, nici nu a mai pus întrebări. Tăcerea devenise „grăitoare”. Și când se tot „întâmplă” tac și eu...

Atracția către o carte, un film, un curs este doar un declanșator interior, pe care îl urmăm sau nu. Cum este și atracția față de un om, un animăluț, un obiect etc, etc. Așa ne manifestăm celebrul L.A. : prin alegerile, amânările sau dezicerile noastre. Ne dezicem tocmai de ceea ce avem nevoie, ulterior înțelegând asta. După ce trecem prin multe, revenim acolo unde am fost atrași de mult, numai că acea atracție, am înțeles-o eronat în acel moment. De asta ne dezicem cu vehemență de anumite impulsuri pe care le judecăm în conformitate cu fricile, mâniile, nemulțumirile (lista e lungă) adânc stocate în noi. Vrem, dar mai bine, amânăm un pic. Atunci credem că e L.A. Sigur că este, pentru că am decis să amânăm, să ne „protejăm”, adică să mai suferim un pic, să mai trecem prin câteva tornade...

 Atracția cea mai necesară nouă este cea căreia ne opunem cu vehemență. Doar că nu am fost cuplați la anodul pozitiv ci la cel negativ care este întotdeauna  susținut de stimuli pe care nu îi dorim, dar ei există de foarte mult timp implementați în structurile noastre.

 Atracția care ne bucură, care ne aduce fiori de încredere și așteptare, se poate dovedi că nu ne mai încântă și suntem dezamăgiți. De fapt, lecția este uriașă: învățăm că așa NU. Însă cei mai mulți își manifestă doar dezamăgirea, pierzând o lecție: învățarea că o deprindere te-a atras și, e cazul să renunți la ea și, să-ți alegi propria devenire. E doar o altă fațetă.

Altceva este atunci când înțelegi că ai găsit o cale și ești de acord să rămâi pe ea. Atunci încep nevoințele în fața cărora vom mai ceda. Începutul este ușor, dă aripi, continuarea este ... fiecare știe cum: cu amânări, cu renunțări, cu deziceri, cu depresii, victimizări, cu tot felul de năbădăi numai să ieșim noi „basma curată”. Conștient! Pentru că partea inconștientă, odată pornită tot ne va „trage de mânecă” și, uneori chiar dureros.

Mintea nostră s-a schimbat enorm, inteligența acestei generații este din ce în ce mai cuprinzătoare. Ea se cere hrănită, întărită altfel apar depresii. Deoarece corpul nostru cere acele emoții benefice la care te-a ajutat să ajungi iar Sufletul să devină parte din conștientizările noastre. Magnetismul inconștientului este ceea ce numim Inteligența corpului. Nu este verbal, ci non verbal, dar extrem de puternic.

În pregătirea personală, apar sincope. Sunt firești și necesare, dacă știm cum să le înțelegem. Noi nu suntem într-un ashram și zilnic să practicăm sub îndrumarea cuiva. Avem familie, serviciu, prieteni... Iar ceea ce practicăm o săptămână până se „implementează” cere timp, acel timp în care spunem că am renunțat și ne socotim vinovați. Nu noi decidem asta !!!  este ca atunci când luăm medicamente: perioada de după ce încetăm cura este cea în care ele încep să acționeze (așa ar fi normal). La început ele doar atenuează, anesteziază durerea.

Când din nou este nevoie să mai facem un pas, vom înțelege. Numai să nu amânăm totuși, prea mult. Cu cât se acutizează ceva, înseamnă că este timpul să ne reluăm notițele și practica. Surpriza poate fi că ne este mai de folos, că este mai puternic și mai stabil totul decât înainte. Tocmai pentru  acele momente când am „întrerupt”, când am amânat au stabilizat învățăturile.  Nu știm cum să înțelegem ce se întâmplă de fapt. Obișnuința de a ne sabota e veche și, foarte bine implementată în memoriile noastre!
Mereu există un nou început atunci când renunțăm să ne judecăm pe noi înșine implicând, ca bonus, și pe alții!

Am început cu faptul că voi prezenta Sistemul Rune Armanen. A durat 20 de ani să încep. Acum, apar deslușiri personale. Nu ale mele, ci vin din Marea Înțelepciune. Încerc să le transcriu. Nu le „aud”, nu practic chanelling. Înțelegerile vin după practică și atunci când coroborez informațiile cu date științifice actuale. Bucuria când aflu confirmări științifice este mare și duce la formarea unei echilibru interior de care avem toți mare nevoie. Pentru că Știința Strămoșilor este metaforică și, la început am luat-o așa cum e, visând marea majoritate la deveniri care nu mai veneau. Un bun început care a declanșat și descătușat ceva în noi, în fiecare. Drumul mai departe e lung și trebuie parcurs cu răbdare, discernământ și recunoștință.

Am citit, am învățat despre energia Sunetului, a morfemelor, despre cimatică și implicațiile în viața de zi cu zi. Multe terapii actuale au ca bază sunetul, forma și culoarea. Intonarea numelui fiecărei Rune- format din morfeme creează unde de rezonanță în noi și în jur.

Apoi nelămuririle au fost legate de poziția degetelor. Așa am descoperit într-o bună zi scrierile doctorului Calligaris. Harta întregului care suntem: corp, minte, emoții este desenată pe pielea corpului (cel mai mare organ) iar holograma cea mai mică este pe pielea de la ultima falangă a fiecărui deget (adică la vedere). O știință care a fost făcută „dispărută” până acum (noroc de americani și ruși care au aplicat-o, așa activându-o în memoria omenirii).
și următoarele postări.

Postura corpului fiecărei Rune. În practica posturii corpului am scris doar despre cele trei porți, despre contracțiile fizice, despre cum sunt mai puternice atunci când vizualizăm, depășind starea de a ne imagina doar.

Meridianele energetice:  legătura cu cele 12 meridiane ale organelor se putea lucra cu ele de pe degete.  Dar... pe ele cine le susține?! cele Opt Meridiane extraordinare, primele care ne-au susținut viața in utero și apoi până la șapte ani. Celelalte meridiane au drumul lor dar, sunt susținute tot de cele Opt Meridiane Extraordinare. Pot fi activate din nou?! Sigur da! Asta este minunea care suntem.

Despre importanța lor nu am scris în carte. Încă nu eram sigură. Uneori mă îndoiam de ceea ce „venea” și tot mai cercetam. Cred că asta este o cale personală și cu atât mai mult, crește smerenia mea în fața minunii care ne-a creat, dar și a minunii care suntem. Cred că nu înțelegem cu adevărat cea înseamnă „minuni” și „a te minuna”, a te umple de acea nedefinită stare mută a Sufletului.

Știința Runelor nu este ceva de suprafață, faci ceva și gata. Fiecare Rună relevă și susține o Putere pe care când o „descoperi” ea se descătușează în tine. Runele sunt imaginea perfecțiunii noastre. Puterea lor energetică poate fi folosită mental, intenționat, dacă ne mărginim doar la asta. E ca și cum am vrea să direcționăm curentul electric spre un scop anume, așa cum mulți deja au făcut-o. Ne distrugem pe noi, Creația însă nu !!!  Dar, este mult, mult mai mult decât acest aspect! Nu se poate explica tehnic pentru că Runele sunt unice pentru fiecare.

Practica duce la instalarea energiilor pe care ulterior le vom putea folosi simplu. Acest „simplu” derută. „Am făcut atâtea” ca acum ... să nu mai fac nimic?! Da! Pentru că acum energiile Runei tale personale se manifestă. Ai devenit una cu energiile Runei Personale iar undele Minunatei Inteligențe se manifestă liber prin tine. Evit să spun „energii divine” pentru a nu ne duce într-o zonă religioasă. Oricum, tot acolo ajungem dar cu o altă percepție, care nu depinde de nici o organizare pământeană. Simți, trăiești legătura ta personală cu Marele Infinit, care nu se poate descrie. Ritmul perfect al Universului, care este acea Inteligență Unică, care se manifestă pe Sine în toate, și devine manifestare prin tine pentru că de asta ești creat. 

Comunicarea cu Infinitul este personală, devine acea Tăcere interioară, acel Spațiu alb când asculți și înțelegi fără cuvinte.  Doar știi. Devine Rugă de mulțumire, nu de cerere.

Tu doar trimiți „chemarea de a se întâmpla” (n.b.: Ruga). Însă, după ce tu ai acceptat că ești parte directă din Creație, atunci ea devine manifestare în propria ta realitate și ești conștient de asta. 
Apare credința care nu înseamnă să crezi ÎN, ci să faci parte DIN.




Armonizare Corp-Suflet-Minte






Am să încep cu un exemplu ca să știți cum vă aflați degetele și spațiile interdigitale cu care lucrați:
Degetele folosite pentru a forma simbolul Runei FA:


Degetele folosite pentru a forma simbolul Runei FA:
Policele(degetul mare) : Dragoste –organ asociat: intestine
Degetul inelar: plăcere, pancreas
Spațiul interdigital 1: uitare-stomac
Spațiul interdigital 3: durere-splină
Spațiul interdigital 4: somn, calm- plămâni, paratiroidele, sistem respirator

Linia longitudinală axială principală a fiecărui deget și a spațiului interdigital, va colecta atributele celorlalte patru linii laterale aflate deoparte și de alta (4-1-4) și pot fi activate prin frecarea ușoară a benzii axiale, prin compresia ușoară a organului corespondent, prin stimulare termică sau electrică ș.a.
Banda axială formată are o grosime de aproximativ 1 cm.
Liniile secundare transversale evocă NUANȚE, amintiri speciale (de dragoste, ură, de plăcere) legate de sex, familie, natură, patrie etc. 

Semnificațiile liniilor transversale sunt în legătură cu un sentiment generic:
1 Sentimente legate de sex
2.            ”                     de familie
3.              ”                   patrie, națiune, grup, clan,
4.              ”                   umanitare și religioase
5.             ”                    de societate
6.             ”                    de natură
7.            ”                     de artă
8.            ”                     de muncă















Efectul unei încărcări a liniei secundare indică sentimente și imagini (amintiri, experiențe) care se referă la emoția principală: dragostea pentru natură (axa policelui și linia secundară a 2-a). Activarea va aduce amintiri legate de locuri dragi din natură, peisaje pe care le iubim etc.

Ex. O aplicare cu unghia sau mai bine cu ceva ascuțit pe vârful indexului (amintiri stocate în subconștient) va sensibiliza capătul axialului. Apoi începem să coborâm ușor perfect vertical de-a lungul liniei axiale. Veți constata că nu e chiar atât de ușor să trasăm verticala, perfect. Vom devia linia înspre una din cele patru laterale. Deoparte sau alta. Apoi vom active timp de 5-30 minute linia ci vârful policelui sau al inelarului de la cealaltă mâini. Deoarece orice ne-am aminti să nu fie dureros acum, să nu ne cuprindă ura din acea amintire, sau ce am trăit noi atunci.

Corpul, inteligența lui emoțională (o știință acum) va determina acea deviere. Acolo se simte ulterior o mică adâncitură (pierdem energie pe acolo și implicit prin organul corespondent sau numai o parte a lui). Ne gândim mereu la pierderea cuiva, a unui obiect (obsesie față de acea pierdere) și ne simțim secătuiți energetic apărând o stare generală de moleșeală, disconfort.
Sau vom simți o mică protuberanță (e mai ușor de sesizat). Atunci suntem prea „încărcați” cu o amintire pe care o ruminăm. Mereu și mereu reluăm aceeași amintire: ce-ar fi fost dacă, cum ar fi fost…

Devierea s-a produs acolo unde una din liniile secundare axiale se întâlnește cu linia transversală. Amintirea, emoția, s-a „înmagazinat” în organ dar a fost stocată și în subconștient. Amintirea care ne afectează fără să fim conștienți ACUM. Repercursiuni apar mai târziu.  
Acolo, în acel nod minuscul care pierde energie (parcă e o gaură neagră) sau care e ca un munte, când e prea încărcat, putem acționa prin diverse metode care sunt foarte blânde și ușoare: aplicarea unei benzi de Cu sau Ag, sau a unei spirale din Cu. e cel mai indicat, sau  cu un aparat biostimulator care a apărut acum. Putem freca mereu acea zonă până vom simți un echilibru sufletesc.
In cele 5-30 min.  putem retrăi o amintire cu o acuratețe mare, de parcă am fi direct în acel timp. Sau, pe parcursul zilei (mi s-a întâmplat mie și, a fost incredibil) sau chiar să avem vise clare, ca și cum ne-am teleporta acolo.

Practic, prin combinația pe care o determină liniile secundare cu cele longitudinale,  posibilele combinații sunt infinite, pentru că apar nuanțe în funcție de fiecare persoană care acționează conștient aceste linii.



Activând o linie axială principală de pe un deget se va activa și la cealaltă mână. Cu cât timpul este mai mare, se va simți și pe linia axială corespondentă de pe brațe, picioare, cutia toracică.
Un Pătrat mare Fundamental  (cum l-a numit Calligaris), devine hologramă, și cea mai mică este pe falanga degetelor. El a redat pe acest Pătrat Fundamental interacțiunile dintre liniile longitudinale și cele transversale. Acolo formându-se plăci de 5-15 mm asupra cărora putem acționa pentru îmbunătățirea stărilor psihice, emoționale și a corpului. Toate trei intrând treptat în armonizare.

Fiecare avem pre-dispoziții personale spre anumite stări, emoții sau dureri organice. Runa personală ni le relevă și prin degetele pe care le folosim pentru activarea simbolului. Poziția corpului este legată de energia internă, de meridianele cunoscute din Medicina Orientală.

Harta liniilor, a punctelor, a figurilor geometrice de pe piele ne oferă o posibilitate de orientare. Ea este o rețea albastră energetică care apare celor care meditează.  Așa cum căutăm o adresă pe harta unui oraș, învățăm să recunoaștem coordonatele emoțiilor, durerilor noastre, mai ales a celor spre care avem predispoziții.

Există și o linie laterală care împarte corpul, brațele, fiecare deget, în două: anterior/posterior: Disociere mentală! Ea trebuie înțeleasă ca proces logico-analitic. Emoția sa este: extrovertire (la index introvertire) și are corespondență fizică SNC. Emoția dragostei, a urii- agresiunii, față de natură etc.
Dacă vrem să ne disociem de asemenea manifestări aplicăm aceleași procedee ca la  benzile axiale. Vom observa că ura activează interdigitala 2, afectând ficatul.

Am constatat că nu suntem obișnuiți cu lucruri clare, directe pe care să le învățăm și să le aplicăm pentru a ne schimba vechile stări, vechile sisteme de gândire (de care suntem nemulțumiți). Ne lamentăm un pic apoi începem cu „explicații spirituale”. Acționăm oarecum numai psihologic. Asupra minții, care va reveni rapid la ceea ce a învățat ea cel mai bine și, pleacă teoriile noastre de bun simț!

Miracolul Runelor care m-a dus în această zonă a cunoașterii și aplicării învățăturilor lui Calligaris este atât de simplă: o acțiune de compresie asupra unui organ, va armoniza emoția aferentă și starea minții. Corp-suflet- minte. Sau conștientizând o emoție și lucrând pe linia axială a ei (oriunde și oricând), armonizăm concomitent și starea mentală (care sigur va urma) dar și starea corpului care nu va mai fi afectat de o durere (ultimul semnal că e ceva în neregulă). Probabil ceea ce părea (unora) complicat, se dovedește a fi extrem de simplu și la îndemâna tuturor. Să nu uităm că întâi, foarte mulți, practicând diverse „arte energetice orientale” și-au activat palmele. Acum urmează cunoașterea și activarea degetelor.

Calligaris vorbește de rezonanță între cele trei: corp-suflet-minte, între anumite gânduri, amintiri, emoţii etc. dar și de consonanță: atunci când lucrăm cu noi, implicit se transmit UNDE energetice de vindecare către ceilalți. Inteligența Supremă, ceea care a coordonat acest proiect pe care noi am ajuns să îl folosim, va ști unde ajung, unde se opresc aceste UNDE plecate datorită activării conștiente de către noi. 
 UNDELE vindecătoare există dar trebuie activate ca ele să se manifeste în zona noastră de viețuire. Noi să le MATERIALIZĂM. Deocamdată …materializăm ceea ce am fost învățați. 
Știința spirituală ne învață mai mult și avem UNELTELE prin/cu care să lucrăm. Practic!



Bibliografie:

Le Catene Lineari del Corpo e dello Spirito –Giuseppe Calligaris

The Linear Chains of Body and Spirit – Giuseppe Calligaris

L’INDICE DEI RICORDI - Letterato Salvatore Claudio, aka Lascaux.
Inclusiv pozele despre liniile axiale

Aplică Puterea Personală





                                
ReiKi Radiestezie Radionică Rune: cei patru R care mi-au transformat viața!
Mikao Usui, Guido von List și Giuseppe Calligaris! Inceputurile sec. XX

Despre ReiKi au auzit foarte mulți.* Runele încep acum să fie cunoscute, mai ales ca act de divinație, care este doar un aspect al înțelepciunii pe care ele o cuprind.**
Sunt mai multe școli, sisteme de ReiKi, la fel sunt multe sisteme de Rune.
Ce legătură are neurologul italian Prof. Dr. med. Giuseppe Calligaris, cu ReiKi, cu Runele?! Simplu: palmele; mai exact: degetele.

Din punct de vedere științific sec. XX a fost unul profund spiritual, oricât ar părea de ciudată această afirmație! Marile invenții tehnice ne-au schimbat complet viața, au venit cu o „plăcere” a materialității lumii. Zona spirituală a cuprins masele, un aspect extrem de important care a asigurat începutul unul echilibru sufletesc în omenire.
Cunoașterea orientală a devenit obiect de studiu științific. La nivel de certe competențe, cele mai multe rămase ascunse ochilor lumii.
Iar acești ochi au fost deschiși, treptat, de curente, sisteme spirituale care au devenit accesibile tuturor datorită posibilităților date de descoperiri științifice: telefon, internet.

La începutul sec. XX, Maestrul Mikao Usui, în Japonia, a pus bazele sistemului  ReiKi.
Tot atunci Guido von List, în Europa punea bazele sistemului Rune Armanen.
Profesorul doctor neurolog, Giussepe Calligaris, în Italia, descoperea Harta liniilor, punctelor de pe piele care făceau legătura între corp, minte și spirit dar și cu întreg Universul văzut și nevăzut. 20 de cărți publicate care au fost „culese” din Italia la terminarea războiului de agenții secrete americane și ruse. E fascinantă istoria omenirii!

Acum „apar” din America și Rusia ca și sisteme de vindecare: terapii polarizate, terapii care lucrează cu liniile axiatonale, cu linii și puncte numai în zona capului etc. nu voi da denumirea acestora.  Fapt este că secolul XXI a adus ce părea pierdut și folosit numai de un grup restrâns.
Persoane care au avut acces la scrierile antice, sau ale lui von List sau Calligaris (să nu uităm de Tesla) sau care prin dorința lor arzătoare au inițiat comunicarea personal/informațională cu datele aflate dintotdeauna în mentalul omenirii și în subconștientul nostru.

La nivelul omenirii s-a „întâmplat” ceva: din Orient a venit ReiKi, Qigong, Acupunctura și multe altele mai simple sau mai complexe, învățându-ne toate despre corpuri energetice, meridiane, chakre, despre ki.
Totul a fost treptat, gradat: prin ReiKi, am învățat terapia cu palmele (simplific), înțelegerea și folosirea Simbolurilor.
Runele au însemnat, pentru mine, condensarea și completarea tuturor cunoștințelor.  Ele sunt Programul Personal al fiecăruia.
Runele: simboluri, sunete, geometrii, elemente chimice, poziții ale corpului și ale degetelor,  specifice fiecăreia. Incantarea lor, desenarea lor, crează vibrații greu de explicat dacă nu le trăiești tu însăți. Pentru că fiecare este unic iar Runa personală dezvăluie fateța cea mai perfectă a ta.
Mâna! Ce mister uman!
Folosirea mâinilor, a degetelor care formează Simbolul specific fiecărei Rune, m-a fascinat.  Și a apărut învățătura lui Giussepe Calligaris. Știu, sunt multe informații necomplete, unele chiar eronate (voit?) care circulă pe internet. Doar lucrând tu personal, descoperi cât de MINUNAT ALCĂTUIT ESTE OMUL!
Pielea umană este o HARTĂ pe care se găsesc sute de milioane de puncte, unite prin linii, pătrate, triunghiuri, cercuri, romburi etc.
Deosebirile esențiale între învățăturile orientale care se axează pe meridianele energetice INTERIOARE ale corpului, și cunoașterea lăsată de Calligaris sunt în principal:

- liniile axiale longitudinale-transversale-oblice, punctele, plăcile având diferite forme geometrice, sunt PE SUPRAFAȚA PIELII noastre.
-prima falagă a degetelor este cea mai mica hologramă a întregului corp și univers.

După bulversarea de început (citiți scrierile, uitați-vă pe desenele lui Calligaris și, vă veți convinge singuri, de complexitatea cunoașterii pe care a lăsat-o), am ales să mă „limitez” la DEGETE deoarece fiecare Rună are un simbol care este redat folosind degetele.

Descoperirile lui Calligaris
  Calligaris vorbește în cărțile sale de o „ inteligență superioară “, care curge prin tot ceea ce este iar „echo –ul ei este redat prin liniile și plăcile de pe piele. Inteligența superioară se reflectă în subconștientul individual

"Universul este plin de vibrații", a explicat Calligaris. "Punctele pe care le-am găsit pe pielea umană reflectă aceste vibrații, astfel încât se poate spune că cosmosul este descoperit în corpul uman".
Liniile (întotdeauna „zona liniilor” este formață din 9 linii care alcătuiesc un pătrat: Pătratul fundamental” cum l-a numit Calligaris).Plăcile trebuie înțelese ca o "fereastră" care conectează ființa umană cu universul și prin care curg radiațiile cosmice - de la exterior la interior și de la interior la exterior.
Universul este un organism VIU prin care curg diverse vibrații, dintre care unele sunt deja familiare (de exemplu undele electromagnetice). Calligaris credea că liniile și punctele de pe suprafața corpului uman reflectată toate aceste vibrații, care ar putea fi folosite pentru a susține că întregul Univers este oglindit în corpul uman. 
Fenomenele descrise de Calligaris apar nu numai prin încărcarea plăcilor cutanate circulare, dar, de asemenea, prin stimularea adecvată a altor unități ale sistemului de pe piele (linii, puncte, Câmpuri etc.), cu exact aceeași eficacitate. 

„Suprafața pielii, în toată extinderea sa, reprezintă o oglindă magică pe care se reflectă tot ceea ce există în Cosmos, în  înțelesul, în sensul cel mai larg, care include nu numai Pământul și stelele care se învârt în jurul Soarelui, dar și nenumăratele lumi stelare care gravitează în jurul a milioane de alți sori”- Universul reprezentat pe corpul omului- Calligaris
Întregul Univers este proiectat și redat pe suprafața cutanată a corpului uman, și este în latență în planul cerebral al inconștientului. Găsim pe piele, proiecțiile corpului cu organele sale, a sufletului cu percepțiile și sentimentele sale. Sufletul, ca o scânteie a spiritului care pătrunde totul, este interconectat cu întreaga Creație care se reflectă pe piele.
Pentru plăcile care trebuie folosite des si repede, Caligaris recomandă să se „ tatueze poziția exactă”. El subliniază în mod expres: localizarea tuturor plăcilor individuale ale pielii este fermă și neschimbată. Sună interesant, nu?! E o modă acum, la care trebuie să fim extrem de precauți. Ceea ce ne implementăm pe piele, e pentru totdeauna, fie că e un tatuaj temporar (informația rămâne mult timp în câmpul corpului vital). El va duce la activări în lanț, uneori de nedorit, pe care le vom suporta cu greu. La fel și purtarea unui simbol, atârnat la gât sau desenat pe un inel. Runa personală va fi întotdeauna cea mai eficientă. Sau alt simbol ale cărui „coordonate” energetice le cunoaștem foarte bine.

Fiecare linie, punct, placă are o relație fixă ​​cu un anumit punct din creier, precum și cu un anumit organ intern al corpului.
Stimulând în mod corespunzător segmentele viscerale sau cerebrale, ar putea apărea aceleași fenomene asemănătoare celor declanșate de încărcarea liniilor, a plăcilor.
Grila pe corp pe care a găsit-o Calligaris corespunde gradului de longitudine sau latitudine a pământului. (Cred că Liniile Ley care au început să fie studiate științific.***)

Situate pe această rețea sunt zonele circulare sensibile, cum ar fi plăcile (asemeni piramidelor, templelor, catedralelor), ; zone cu o rază de câțiva milimetri, precum și alte forme geometrice care stimulează alte abilități cognitive, de vindecare, de cunoaștere a întregului Univers. Pare mult?! Este atât de uluitor ceea ce a descoperit Calligaris, încât mai bine, alegem CE vrem să cunoaștem și în funcție de asta să ne apucăm de studiu.

 Dr. Calligaris a constatat că o imagine mentală, forma de gândire însăși, va stimula corpul. Acest lucru duce la ideea de bază a tezei sale de doctorat, "Gândurile ne vindecă". Există un efect mental-dermic care se înregistrează fizic pe corp și arată radiația formelor de gândire sau a undelor gândirii. Cercetările au arătat că gândurile pot fi privite ca obiecte cu existența fizică. 

Diverse locații Calligaris sunt legate de anumite organe, iar acestea răspund și corespund emoțiilor. Deci, gândurile pot provoca emoții și atinge organe, care la rândul lor se reflectă în punctele de pe piele.

Calligaris a constatat că reflexul dermo-visceral-psihologic-mental este produs prin simpla frecare a anumitor zone ale pielii. 

 Prin activarea unor linii specifice pe corp, Calligaris putea declanșa o anumită stare emoțională, sau anumite gânduri specifice, unei persoane.

Calligaris spune că întregul univers este reflectat pe piele. Pielea poate citi și transmite mesaje către inconștient, la corpurile subtile ale ființei umane.

PRE-destinul tău, este redat de simbolul grafic format de degete. Ca să devină destin, e alegerea ta. Stabilizarea a ceea ce ai ca DAT și DAR, îți aparține. Asta trebuie înțeles din lucrul cu simbolurilor Runelor. Ele SUNT simboluri prin care poți înțelege propriul destin personal și așa, să ai control asupra vieții tale.

Degetele care redau forma Simbolului fiecărei Rune, activează sentimentele și organele corespondente. Se ține cont și de spațiile interdigitale aferente. 

Mâna este un fractal al corpului. Primele falange ale degetelor sunt, fiecare, holograma întregului corp.

G. Valverde, Tavola estratta da Anatomia del Corpo Umano, XIV sec. (part.)
Imaginați-vă pielea umană întinsă pe o planșetă: milioane de linii, figuri geometrice pe ea, care pâlpâie în diferite culori, emițând sunete, semnale sonore. Pare a fi o imensă centrală telefonică super-digitală, sau un imens satelit. E doar PIELEA UMANĂ. Cei care lucrează la acest „proiect” cred că sunt cele mai inteligente ființe din Univers, care transpun dorința INTELIGENȚEI SUPREME, nevăzută dar vibrând în TOT și de care EI sunt conștienți că le ghidează munca.
Este o imagine fascinantă pe care îmi place să o privesc gândindu-mă la toți cei care au creat întâi un atom, apoi o celulă …până au proiectat diversele forme de viață, de la firul ierbii la munți, de la celulă la animale, apoi: OMUL!

Asta „îmbrăcăm” noi când venim AICI. Avem la purtător TOTUL. Sigur că am parcurs etape nu tocmai ușoare ca omenire. Se pare că am greșit de câteva ori. Avem ACUM o șansă cei mai mulți, nu doar câțiva. Triere tot va fi, dar ne putem ajuta unii pe alții, ne putem îndruma ca să demonstrăm că am învățat să folosim ceea ce EI au creat.

Cunoașterea Orientală și cea care apare acum în occident datorită lui Calligaris, sunt ca două părți: una a interiorului, alta a exteriorului, corpului. Interesant, nu?! Se completează dar fără a le …face ghiveci, ca să nu mai înțelegem nimic.

Sunt metode de activare descrise de Calligaris, sau de cei care au făcut ulterior cercetări, pe care le putem folosi pentru a ne echilibra corpul, sufletul și mintea.

Runele: am învățat că nu doar poziționăm degetele ca să redăm spațial un Simbol, ci este mult mai mult: ACTIVĂM VINDECAREA personală și, prin consonanță, cum spune Calligaris, acționăm și asupra celorlalți și, chiar mai mult: asupra cosmosului. Depinde cât de puternic este activată placa telepatiei, pe ce distanță putem transmite. Fiecare are posibilitatea de a activa mai mult ceea ce dorește și e necesar să fie ca stabilitate în corpurile lui, în Viața lui.

NB. Mâna runică se poate ține și pe organul corespunzător dacă știm că avem probleme. După ce ai activat de fiecare dată liniile axiale ale degetelor simbolului, iar percepția ta este îndreptată asupra organului corespunzător.

O atenționare: liniile, plăcile, vibrează ca răspuns la influența dată de fenomene, simboluri, planete și arhetipuri, într- un mod subiectiv și pe baza numeroșilor factori interni și externi care sunt personali. Ele se pot schimba, atunci când o anumită caracteristică (abilitate sau obiceiul învățat) este pe deplin integrată și devine parte a noastră. Bine de reținut asta! (se schimbă doar aspectul liniilor, plăcilor).

Testul de diagnostic se face pe mâna dreaptă și relevă care dintre cele zece linii fundamentale sunt dezechilibrate. Tratamentul are o durată în funcție de persoană, și se aplică pe mâna stângă (prin care primim energie. Dreapta o lasă să curgă în afară).

 Se aplică o bandă ori o plăcuță de cupru sau de argint la punctele de lucru care au sarcina de a încărca / descărca acea placă specifică și funcția conectată la ea, continuând activarea timp de câteva ore sau câteva zile, în funcție de necesități.

Tabelul principal care trebuie învățat este cel redat în figură și rezumă raporturile generale între degete, organe şi emoţii:

1- Linia laterală a corpului, infradigitală, laterală a degetelor: Disociere mentală (sistem cerebro-spinal, nervi);
2. - Linia axială a policelui: Iubire (Intestin: duoden, cec și apendice, colonul, rectul …).
3. - Prima interdigitală dintre police şi arătător: Uitare (Stomac, esofag, faringe, gura);
4. - Linia axială a indexului: Memorie sediul proceselor logice, analitice și conștiente. Organe sexuale și vezico-urinare.  ;
5. - A 11-a interdigitală între index şi mijlociu: Ură (ficat, vezică biliară),
6. - Linia axială a mijlociului: Asocieri mentale,   (Rinichi, inervația vegetativă a intestinului, a aparatului gastric…. ).
7. - A IlI-a interdigitală între mijlociu şi inelar: Durere (Splină);
8. - Linia axială a inelarului: Plăcere (Pancreas);
9. - A IV-a interdigitală între inelar şi auricular (degetul mic): Somn (Plămâni, bronhii, trahee, laringe, fosa nazală. Sistemul respirator);
10. - Linia axială a auricularului: Emoţie (Inimă, sistemul circulator).


Practic:
Folosind policele și indexul, apăsați vârful degetului mijlociu (memorie conștientă –rinichi). Presiunea alternativă asupra vârfului degetului, utilizând o presiune ușoară, rapidă, se poate face cu unghia sau cu ceva ascuțit. Aceasta va sensibiliza o linie de la vârful degetului mijlociu de-a lungul ambelor laturi ale brațului până la umăr, revenind pe cealaltă parte a brațului înapoi la vârful degetului; ulterior făcând să rezoneze și linia corespondentă a corpului. Continuați stimularea pentru a activa celelalte opt linii suplimentare. Persoana testată poate prezenta senzație de furnicături. Unii oameni nu vor simți senzația decât dacă liniile sunt reluate cu un obiect metalic rece.

Liniile încep de la vârful fiecărui deget, și interdigital; aceste linii corespund diferitelor organe și sisteme din organism. Dacă țineți vârful unui deget, astfel încât o presiune ușoară se exercită imediat sub unghie și pe vârful degetului, linia va deveni sensibilă. Atunci când obiectul metalic rece este frecat ușor de-a lungul liniei, o senzație de răcire este simțită de-a lungul ei.

Ocazional, o linie poate fi sensibilă chiar și fără stimularea degetului originar. Aceasta înseamnă, în general, că organul asociat cu acea linie nu funcționează corect. Sensibilitatea liniei poate fi mai evidentă dacă organul este apăsat. Organele sănătoase produc sensibilitate scăzută a liniei, organele bolnave produc una mai accentuată.

Metoda Calligaris poate fi folosită pentru a crește gradul de conștientizare psihică. Folosind un magnet mic, așezați vârful oricărui deget mijlociu pe polul sudic. Fiți blând, deoarece este necesară doar o stimulare foarte ușoară. Viziunile trecutului, prezentului sau viitorului pot fi experimentate după 5-30 minute de stimulare pe deget. Viziunile vor apărea adesea tulburi dar vor deveni mai clare, cu o stimulare crescută.  Viziunile trebuie acceptate într-o manieră pasivă și nu prin "concentrare prea mare".

-O presiune puternică aplicată la nivelul stomacului, a inimii sau a intestinului determină imediat, în linia corespondentă a mâinii, senzaţia de frig pe care subiectul ar fi simţit-o dacă stomacul, inima sau intestinul ar fi fost bolnave.
Aceleaşi linii devin sensibile când persoana are un sentiment asociat organului.
                                                        ***
Câteva exemple din pozițiile degetelor care redau un simbol runic. Acum veți înțelege de ce am ales știința lui Calligaris în lucrul cu Runele. Și poziția corpului este importantă (activează anumite meridiane energetice. Însă conectarea cea mai direct, oricând avem nevoie de o deslușire, de o îndrumare, de a lucre constant pentru sănătate, de a fi alături de ceilalți, o putem face poziționând degetele, activând Runa personală( la fel, fiecare rună redă un aspect al Întregului din care face parte. Învățând una, le percepem ușor pe toate celelalte).

Runa FA.
          
Poziția degetelor redă forma Simbolului. Activează energiile:
-policele : dragoste, intestin
-degetul inelar: pasiune, plăcere, pancreas
Spațiul interdigital I: uitare-stomac
                                III:Durere, splină
                            și IV: somn, plămâni
Policele și inelarul (dragoste și plăcere) activează aceste sentimente. Spațiul alb dintre ele comprimă starea și o stabilizează. Emoțiile, implicit organele, spațiile interdigitale care sunt opusul degetelor, sunt echilibrate.


Policele: dragoste- intestin
Interdigitală I : uitare, stomac
Degetul arătător: memorie a subconștientului, organe sexuale și vezico-urinare


              policele: dragoste, intestin
              Interdigitală I: ură, stomac
               Inelar: psiune, plăcere, pancreas
              Interdigitală III: durere, splină
              Interdigitală IV: somn, plămâni


Police: dragoste, intestin
Interdigitală I. Uitare, stomac
Index: memorie a subconștientului, organe sexuale și vezico-urinare


Când am început practica cu Runele, nici nu gândeam unde voi ajunge datorită lor. De la activarea palmelor la activarea degetelor
Degetele care formează simbolul runei personale relevă personalitatea fiecăruia, starea fizică, emoțională, psihică. În mod unic, individual. Sigur că mii de oameni au aceeași Rună, dar fiecare va avea ceva personal de învățat, specific lui. Avem daruri ca telepatia, clar-vederea  pe care ni le dorim (unii) mai puternice (fiecare cu intențiile lui). 
Atunci când vei CUNOAȘTE minunăția care este Omul, cum este EL alcătuit, treptat și aceste puteri se vor activa. A alerga după ele nu este indicat, a te considera un „ales al sorții” dacă ai una din ele activată, nu este indicat, pentru că aceste forțe trebuie alimentate încontinuu și dacă nu știi cum, ele se pierd pentru că le-ai folosit prea mult. Precum ați citit, în scurta prezentare pe care am făcut-o, TOTUL este inscripționat pe harta pielii. Putem avea legături cu toată Creația ( sincer, îmi dă fiori această idee. Ce fac eu, se răsfrânge cine știe pe unde în Universuri!-principiul mișcării aripilor fluturelui).

 Deocamdată, suntem protejați și ei și noi. Puterea noastră este (încă) mică. Nu o să răsturnăm noi Carul Mare, nici pe cel Mic. Nu o luăm Centura lui Orion ca să defilăm cu ea pe podiumurile de modă, nici Lebedele ca să le gătim pentru cină.

Informația care ajunge la nivel de mase va deveni mai puternică în mentalul colectiv VIITOR! Asta e menirea noastră ACUM. Așa văd eu. Lucrând fiecare câte un pic, activăm și mai mult acest potențial uman, pentru copii, pentru nepoții, pentru cei din viitor, care putem fi noi înșine. Zic că merită! Și, avem șansa de a nu ne plictisi și de a nu ne mai „ocupa”, repetitiv, de vechile paradigme care sunt traumele moștenite.

SUNTEM uluitor de minunați! E bine să avem acest gând ca un motto. Așa vom deveni!
Vă doresc tuturor, la început de un nou an, să fie cu adevărat un nou ÎNCEPUT în ceea ce este VIAȚA umană, AICI, pe minunata planetă!  Cosmosul are treburile lui, noi avem multe de descoperit, de realizat AICI, pe mirifica Planetă albastră!

*** Linii LEY: Termenul de „linie energetică” (ley-lines) a fost inventat de omul de afaceri britanic Alfred Watkins, în cartea saOld Straight Trackpublicată în 1925.  În 1921, în timp ce studia diverse hărţi a observat că foarte multe aşezări antice şi sacre pot fi plasate pe o linie dreaptă care traversează continentul.
 Watkins a descoperit că nu numai după aşezări situate în puncte bine definite, ci şi după urme fizice vizibile la nivelul solului, pot fi trasate mai multe astfel de linii energetice. Ele sunt peste tot, la mai mica sau mare distanţă, iar punctele de referinţă le reprezintă bisericile antice, ansamblurile megalitice, cercurile de piatră, şi cimitirele antice.
Watkins utilizează termenul de „linii energetice” (ley-lines), sau simplu „leys”, inspirat de vechiul cuvânt saxon pentru drum luminos. În fapt el este de părere că omul neolitic avea o tehnică specială pentru crearea unor căi de acces lungi şi drepte şi foloseau aceste linii ca drumuri comerciale. (N.B. sau de inițiere, ca să nu fim prea pragmatici).
În 1936 scriitorul britanic Dion Fortune a formulat pentru prima dată teoria potrivit căreia aşezările antice ar putea fi legate prin linii trasate de misterioase forţe cosmice.
Evoluţia modernă a cercetărilor în domeniul liniilor energetice a început cu adevărat abia în 1969, când un alt pasionat de acest subiect, John Michel, a scris „Privire pe deasupra Atlantidei”, o carte în care îmbină liniile energetice, energiile pământului, fenomenul farfuriilor zburătoare şi matematica antică.
În anii ’60 şi ’70 s-au expus tot felul de teorii în maniera „New Age” (Noua Eră), iar liniile energetice au început să fie asociateîn mod automat cu liniile magnetice, farfuriile zburătoare, precum şi cu alte experienţe fizice stranii.

Băştinaşii americani din tribul „Spiritul Liniilor”, care există în întreaga Americă, sunt convinşi că deţin secretul căilor sacre din antichitate. Modele similare se găsesc şi în Mexic, ceea ce sugerează că liniile de la Nazca pot fi variaţiuni ale aceleiaşi teme.
Oamenii de știință TAC. Nu că nu ar ști, sunt convinsă că ar avea multe de spus. Dar orice „cercetare” durează, nu?! Iar publicarea informațiilor depinde de avizul sponsorilor.




Mikao Usui: 15 august 1865 - 9 martie 1926 – Japonia, medic și terapeut japonez, fondator al asociației japoneze numită Usui Reiki Ryoho
Guido Karl Anton List: 5 oct. 1848, Viena -17 mai 1919, Berlin. 
Ocultist, jurnalist, dramaturg și romancier. A întemeiat sistemul Runen Armanen.
Giuseppe Caligaris: 29 oct 1876- 31 martie 1944 – Italia, Prof. Dr. medic, profesor de neuropsihologie la Universitatea Regală din Roma.

  • Giuseppe CALLIGARIS s-a născut în 1876 , în Forni di Sotto și în 1901 a absolvit în Bologna cu teza intitulată „Gândul care vindecă.“ În 1902 s-a mutat la Roma, unde a urmat îndeaproape cursurile profesorului Mazzazzini, director al Institutului de Neuropatologie al Facultății de Medicină a acelei Universități. Aici a început să observe fenomenele care vor fi critice pentru viitorul cercetării sale. Din 1908, în paralel cu studiile sale de neuropatologie, inițiază cercetarea în ceea ce el a numit „ Lanțurile liniare ale corpului și spiritului “. În 1928 a constatat că stimularea liniei axiale a unui deget sau a unei linii interdigitale determină întotdeauna, în fiecare individ, același reflex fizic și, generează un sentiment specific. Apoi a descoperit că stimularea provoacă și o hipersensibilitate a anumitor viscere, adică reflexul cutanat-visceral-psihic.
A publicat numeroase articole care au „impresionat” atât de mult lumea academică, încât atunci când a făcut demonstrații în fața lor, l-au luat în derâdere.
A participat la război ca medic, apoi a revenit la cercetările sale.
A publicat 20 de cărți, care au fost „strânse, culese” de americani și ruși, prin echipe operaționale, special dedicate sarcinii de a colecta toate scrierile doctorului, care a murit bolnav după ce și-a pierdut dreptul de practică la clinica pe care o deschisese împreună cu tatăl său. Câteva cărți au rămas în biblioteci particulare și acum ies la iveală. E bine tot ceea ce s-a „întâmplat”: americanii și rușii au lucrat INTENS cu descoperirile lui Calligaris. Mentalul omenirii a înregistrat aceste descoperi iar acum noi, le accesăm. Altfel, cine știe, am fi devenit diletanți (nu că nu e posibil asta și acum). Așa înțeleg eu. Altminteri, nu aș fi avut posibilitatea de a primi și aplica, în conformitate cu structura mea de cunoaștere, nefiind om de știință sau un inițiat aparținând vrunei organizații esoterice.
Acum Calligaris e Nemuritor, chiar dacă s-a încercat izolarea apoi pierderea lui în negura timpului.


Bibliografie:
Le Catene Lineari del Corpo e dello Spirito –Giuseppe Calligaris
The Linear Chains of Body and Spirit – Giuseppe Calligaris

L’INDICE DEI RICORDI - Letterato Salvatore Claudio, aka Lascaux


Astrologie runică: THOR - SIG

  Runa THOR   : 4 febr- 25 febr. Luni 02 februarie - Lună Plină în Leu, ora 00:04 17 februarie 2026: Lună Nouă în Vărsător (Eclipsă de S...