Venirea
pe planetă se face prin INSPIRAȚIE, plecarea va fi prin EXPIRAȚIE!
Viața nostră este O Mare Respirație fragmentată în
alte câteva zeci de milioane, fiecare însemnând un început și un sfârșit.
Ne creem, întreținem materialitatea, bio-logic-ul,
prin Respirații. Avem structurile necesare acestui proces, în alcătuirea
corpului nostru: căile respiratorii și organele respiratorii: plămânii.
Căile
respiratorii (cavitatea nazală, faringe, laringe, trahee și
bronhii de calibru diferit, inclusiv și bronhiolele) nu iau parte la schimbul
de gaze; ele au rolul de a conduce aerul la plămâni și de a-l purifica, a
încălzi și a umezi aerul inspirat.
Se deosebesc: căile respiratorii superioare (cavitatea
nazală și faringele) și
căile respiratorii
inferioare (laringele, traheea și bronhiile).
Plămânii au rolul cel mai important
în respirație, la nivelul lor are loc respirația pulmonară,
schimbul gazos între organism și mediu realizându-se la nivelul alveolelor
pulmonare.
Respirație externă - Se deosebesc următoarele tipuri:
-Respirație
cutanată: schimbul de gaze are loc la
nivelul suprafeței corpul prin piele. Dacă prin arsuri sau acoperirea pielii cu
substanțe nepermițătoare trecerii aerului se anihilează 30% din suprafața
pielii, se creează o situație gravă pentru viață, iar la 50% moartea este
aproape inevitabilă
-Respirație
branhială: schimbul de gaze se efectuează prin intermediul
branhiilor (la pești).
-Respirație
traheeală, în cazul insectelor.
-Respirație
pulmonară: apare în cazul mamiferelor și păsărilor.
Organul în cauză este plămânul, situat în cutia/cușca toracică, prin care
oxigenul din aerul inspirat este transmis sângelui din aparatul circulator, iar
dioxidul de carbon și acizii carbonici din sânge sunt preluați de aerul de
expirat, fiind eliminați.
Respirație
internă (celulară) - Au loc o serie de procese biochimice la
nivelul celulei ( membrana internă a mitocondriei), în scopul
eliberării energiei, care se finalizează cu formarea moleculelor de adenozintrifosfat.
Oxigenul inspirat și ajuns în plămâni este transportat, prin intermediul
sângelui, către celule și țesuturi. Dioxidul de carbon eliberat de acestea este
condus, tot prin intermediul sângelui, la plămâni și eliminat prin procesul de
expirație.
Controlul respirației este un automatism aparținând SNA care face parte din Sistemul nervos.
Sistemul nervos este
“centrul de comanda” al fiintei noastre, coordonează activitățile organismului
prin mesaje numite impulsuri nervoase, asigurând adaptarea la modificările
din mediul înconjurător: este responsabil cu echilibrul intern al
corpului. Controlează acțiunile și
senzațiile fiecărei părți din organism, care coordonează gândirea, emoțiile și
memoria.
1.Sistemul
nervos central (SNC) sau nevrax.
SNC este format din encefal: creierul
mare, creierul mic si trunchiul cerebral protejate de cutia craniană și măduva
spinării protejată de coloana vertebrală.
În creierul uman există între 85 și 100 miliarde de neuroni, fiecare având cam 1.000 de conexiuni.
Cerebelul conține mai mulți neuroni decât suma celor
din restul creierului, însă ocupă doar 10% din volumul total al acestuia. Există
aproximativ de 3,6 ori mai mulți neuroni în cerebel decât în neocortex.
Măduva spinării are doua
funcții principale:
-acționează ca un sistem de conducere in ambele
sensuri între creier și sistemul nervos periferic. Mesajele sunt transmise prin
intermediul sinapselor, între neuronii periferici și cei spinali.
-controlează activitățile reflexe simple prin neuroni,
ale căror prelungiri se extind pe distanțe mici în sus și în jos prin măduva
spinării și prin interneuroni care transmit mesajele direct între neuronii
senzitivi și cei motori.
2.Sistemul
nervos periferic (SNP)
este partea sistemului nervos formată din
nervi și ganglioni nervoși. SNP nu este protejat de oase sau de o barieră
pentru sânge, și poate fi ușor lezat mecanic sau chimic.
Sistemul nervos periferic (SNP) include 32 de perechi de nervi spinali, 12 perechi de nervi cranieni, sistemul autonom nervos si ganglionii (grupuri de celule nervoase localizate in afara SNC).
SNP are două componente:
Rolul
sistemului nervos somatic este de a conecta sistemul nervos central cu
organele, mușchii și pielea. Are grijă de aspectele pur fizice ale corpului
uman, este responsabil de mișcarea voluntară a musculaturii și de prelucrarea
informațiilor senzoriale asociate cu stimuli externi, inclusiv cu cele legate
de simțul auzului, cel tactil și cel al vederii. Transportă informația despre mișcări și
simțuri din SNC către restul corpului și invers, prin intermediul semnalelor
electrochimice.
Sistemul nervos somatic este asociat și cu mișcarea
involuntară, cunoscută și sub denumirea de arc reflex, caz în care mușchii se
mișcă involuntar, fără a primi o comandă de la creier. Acest fenomen apare când o cale nervoasă se conectează direct la
măduva spinării. Un exemplu este instinctul de a retrage mâna după ce atinge un
obiect fierbinte sau o mișcare involuntară a piciorului atunci când este
stimulat un anumit punct specific al genunchiului.
SNV sau SNA controlează funcțiile vitale:
respirația și activitatea cardiacă (bătăile inimii), dilatarea și constricția
pupilelor, digestia, excreția, setea și reproducerea.
Are, în
principal, rolul de a menține funcțiile automate, fără un efort mental
deliberat din partea noastră, ale unor organe cum ar fi inima, plămânii,
stomacul, intestinul, vezica urinară, organele sexuale și vasele sanguine. El
este alcătuit în intregime din nervi motori aranjați în releu pornind de la
măduva spinării către diferiți mușchi.
SNA este format din: sistemul
nervos simpatic (luptă sau fugi),
parasimpatic
(calm,
relaxare).
Metasimpatic (enteric)
Stăpânirea
propriului Sistem Nervos Autonom, SNA, duce la capacitatea de a ne influența stările
emoționale și fizice dar și pe cele ale persoanelor din jur, de a (ne)
vindeca.
Atunci când
avem control asupra funcțiilor autonome, începe adevărata noastră
auto-cunoaștere. Dar, cu o mare putere vine și o mare responsabilitate. Dar o
modalitate de dominare este puternică atâta timp cât separă sau este
distribuită inegal între sistemele energetice ale omului.
Forța
Vegetativă este Spiritul
Naturii iar printr-o respirație controlată putem crea o legătură conștientă
cu tot ceea ce ne înconjoară. Există o Inteligență a Geei reflectată în
frumusețea Ei vegetală.
De reglarea
și controlul automat a funcției respiratorii sunt responsabile două zone ale
trunchiului cerebral, și anume medulla oblongata
(bulbul rahidian) și puntea lui Varolio.
Aerul inspirat este format din aprox 78% azot, 21%
oxigen, 0,96% argon şi 0,04% dioxid de carbon, heliu, apă, şi alte gaze.
Manifestările
sunt prin mintea conștientă dar și mintea subconștientă cea care coordonează
automatismele . Condiționările psihice învățate în primii șapte ani ne vor
determina viitoarele comportamente. Vom rumina în jurul emoțiilor negative, a
gândurilor ceea ce va prelungi și întensifica experiențe pe care nu le dorim
(neurologic: amigdala va fi stimulată mereu pentru a genera anxietate și
frică).
Trebuie să evităm să confundăm mintea cu creierul. Creierul reprezintă un biocalculator extrem de complex, în timp ce mintea reprezintă un set de programe care există în acest biocalculator. Un program mental reprezintă un ansamblu de obiceiuri şi credinţe.
Sistemul Nervos Vegetativ funcționează
în mod normal independent de voință, însă prin metode de meditație, yoga, tai
chi, SNV se poate subordona voinței omenești. Practici acceptate și de
neurologi, psihiatri, care apelează la tehnici de respirație în remodelarea
creierului, a stărilor bulversante actuale.
Suntem pe pilot automat, de multe ori doar funcționând
în sistem de avarie. Ceea ce nu ne face viața prea plăcută, obligându-ne să ne
ocupăm de remediere prin metode dureroase, de cele mai multe ori.
SISTEMUL NERVOS
ENTERIC.“Creierul din stomac” este denumirea populară sub care
este cunoscut (SNE), cu celule localizate de-a lungul pereților întregului
sistem digestiv (esofag, stomac, intestinul subțire și colon) care formează un
sistem unitar.
Celulele din SNE sunt similare ca structură și
funcție cu cele care se găsesc în creier și se află in strânsă legătură atât cu
sistemul digestiv, cât și cu cel nervos central.
Creierul
cerebral și creirul enteric sunt conectate și comunică bidirecțional prin
intermediul nervului vag, cu ajutorul neurotransmitătorilor, comunicare
cunoscută ca axa creier-intestin.
Nervul vag
(rătăcitorul) pleacă de la trunchiul cerebral și realizează
conexiunea acestuia cu plămânii, inima și intestinele, interacționând cu
controlul parasimpatic al acestora.
Conține între 70 și 85 la sută din celulele
imune ale corpului, este un centru independent de procesare a datelor care
gestionează un circuit complicat de neuroni, neuromodulatori și
neurotransmițători.
Majoritatea
neurotransmițătorilor (serotonina, dopamina, glutamina, norepinefrina , oxidul
de azot , enkefali (un tip de opiu natural) și benzodiazepinele (substanțe
psihoactive care ameliorează anxietatea) sunt active în sistemul neural al
zonei abdominale inferioare.etc.) 95% din serotonina din organism provine din
intestine. Digestia începe cu o secretie de serotonină în
mucoasa intestinală. Serotonina are și rolul de a informa creierul despre
activitatea digestivă, iar 90% din comunicare se desfășoară dinspre tractul
digestiv spre creier. Abdomenul inferior
are și două duzini de proteine cerebrale mici numite neuropeptide.
„Fiecare neurotransmițător
care există în creierul nostru există și în intestin, fără excepție. Creierul
din intestin este pur și simplu creierul plecat spre sud”, spune dr. Michael
Gershon, autor al cărții Al doilea creier și președinte al departamentului de
anatomie și celule, biologie la Columbia University College of Physicians and
Surgeons.
Ele pot avea roluri diferite,
dar cele două creiere ale noastre sunt interconectate. Între o mie și
2.000 de fibre nervoase le conectează și le permit celor doi să
vorbească. Când unul se supără, o face și celălalt.
Se acceptă acum că
avem trei creiere: encefalul, creierul enteric și
CREIERUL INIMII - Altă mare descoperire a secolului XX este că
inima are şi un alt rol decât cel de pompă de sânge. În 1994, cercetătorul
american J.A. Armour introducea conceptul de „creier al inimii“, după ce rezultatele
studiilor arătau că inima are un sistem nervos, suficient de complex pentru a
putea fi recunoscut drept un „mic creier“.
Inima
acţionează ca şi cum are o minte a ei şi influenţează felul cum percepem lumea
şi cum îi răspundem. Atunci când creierul trimite semnale inimii, prin sistemul
nervos, inima nu se supune automat dar creierul se supune tuturor mesajelor şi
instrucţiunilor trimise de inimă.
Câmpul
electric al inimii
este de aproximativ 60 de ori mai mare decât
amplitudinea activităţii electrice generate de creier.
Câmpul
magnetic produs de
inimă este de 5.000 de ori mai mare în intensitate decât câmpul produs de creier. Acest
câmp se schimbă în funcţie de starea emoţională. Când ne temem, simţim
frustrare sau stres, el devine haotic. Aceste câmpuri trebuie ACTIVATE și
intreținute!
Undele cerebrale ale unei persoane se pot sincroniza
cu undele câmpului magnetic ale inimii altei persoane. Deci: ce gândim despre
cineva poate fi simţit de acela drept în inimă. Fie că facem
aceasta conștient sau nu. Neasumat însă, da!
Sentimentele umane care pleacă din inima noastră, având în spate convingerile noastre profunde, influenţează ADN-ul şi el, la rândul său, influenţează atomii, materia.
Inima trimite către creier mai multă informaţie decât
primeşte. Emiterea unei emoţii determină instantaneu răspuns în ADN.
Aceste coduri se deblocau instantaneu dacă
experimentatorii reuşeau să emită iar iubire, recunoştinţă, bucurie. Emiterea
unei emoţii determină la miime de secundă, deci instantaneu, răspuns în AND,
chiar dacă distanțele dintre emitățor și primitor erau de mii de km.
Concluzia este că sentimentele şi gândurile noastre
pot modifica ADN-ul, iar ADN-ul modifică materia din care e structurată lumea.
Când trăim compasiune, iertare, dragoste influenţăm propriul AND și putem
transmite aceste modificări în afara noastră, la distanţe oricât de mari, prin
câmpul cuantic, influenţând tot ce este în lume.
De ajutor:
https://reiki-jurnalulunuimaestru.blogspot.com/2015/11/dumnezeu-iti-schimba-creierul.html
Avem și trei DIAFRAGME care au un impact semnificativ asupra
stabilității și mobilității corpului uman.
1.Diafragma
pelvina a perineului alcătuită din: muschii ridicatori anali; muschii
coccigieni; muschiul sfincter anal extern. Ea prezintă hiatusul
urogenital, care este cuprins intre simfiza pubiană, marginile mediale ale
mușchilor ridicatori anali și peretele anterior al rectului, și la nivelul lui
trec uretra prostatică la bărbat și uretra și vaginul la femeie.
2. Diafraga
toracică: Diafragmul separă cavitatea toracică de cea
abdmominală.
Despre beneficiile căscatului, care acționează
la nivel de diafragmă toracică și supraglotă.
https://reiki-jurnalulunuimaestru.blogspot.com/2016/02/beneficiile-cascatului.html
extrase din cartea: ,,Cum ne schimbă Dumnezeu
creierul”- (Andrew Newberg si Mark
Robert Waldman)
3. Diafragma de ieșire toracică: supraglota (inclusiv epiglota), glota (inclusiv corzile vocale) și subglota.
Pare un
paradox, dar ca să știm ce este relaxarea musculară, trebuie să facem o
contracție puternică a mușchilor. Este un aspect de care devenim conștienți cu
ușurință. Însă contracția-relaxarea musculară, provoacă un proces simultan,
de deblocare la nivel mental.
Sunt trei Bandha care au impact la nivel fizic,
mental, psihic și spiritual: Maha Bandha, cuprinde :
Mula Bandha, Uddiyanna Bandha și Jalandhara Bandha și se realizează prin contractarea a trei grupe de
mușchi: ai perineului, ai gâtului și ai abdomenului. Acțiunea celor trei Bandha
este importantă pentru coloana vertebrală și creier.
Energiile Yang și yin, se găsesc la nivelul sistemul
nostru nervos.
Cortexul cerebral, lobii
frontali, sunt Yang. Trunchiul cerebral, coloana
vertebrală și spațiile din creier unde este LCR (lichidul cefalorahidian) sunt
conectate cu energia Yin.
Prin ele suntem în permanentă legătură cu energiile primordiale dar și unii cu alții, dincolo de timp și spațiu.
https://runedanaela.blogspot.com/2018/09/pozitiile-corpului-in-practica-runelor.html
https://runedanaela.blogspot.com/2018/09/posturile-fizice-runelor-armanen.html
APARATUL
RESPIRATOR sau SISTEMUL RESPIRATOR este format din două categorii de organe:
-căile respiratorii
superioare (cavitatea nazală și faringe),
-căile respiratorii inferioare (laringele, traheea și bronhiile de calibru diferit, inclusiv bronhiolele).
Avem și un organ, la vedere,
alcătuit tot din trei segmente: NASUL,
organul exterior al plămânilor.
Nasul este un organ olfactiv și respirator
alcătuit din: Cavitatea nazală, Septul nazal, Cornetele nazale.
Cavitatea nazală este partea superioară a căilor respiratorii.
Cavitatea nazala funcționează ca un pasaj și se extinde de la vârful nasului
până în interiorul capului, paralel cu urechile. Este căptușită de o mucoasă
subțire la fel ca și septul nazal.
Septul nazal este un perete vertical situat la mijlocul nasului și
separă cavitatea nazală în două părți: dreapta și stânga. Acest perete ajunge până în spatele cavității
nazale și este alcătuit din cartilaj în partea din față și os subțire în partea
din spate. Septul nazal este și el acoperit de mucoasă.
Cornetele nazale Un cornet este un os lung curbat si foarte subtire la
nivelul cavitatii nazale. Fiecare cornet este acoperit cu mucoasa. Peretele
lateral al fiecarei fose nazale are fiecare 3 astfel de cornete: inferior,
mijlociu si superior.
În spațiul dintre aceste
cornete, între pereții despărțitori se află trei căi
sau canale (meaturi nazale) fiecare
meat denumit ca și cornetul ce se află deaspura lui.
1.Cornetul
inferior este cel mai mare cornet fiind paralel cu podeaua
nasului. Ductul nasolacrimal- cel care dreneaza lacrimile trece pe la nivelul
acestui meat fapt ce explică de ce atunci cand plângem ne curge nasul.
Tubul auditiv
(Eustachian) - se deschide în
nazofaringe la nivelul meatului inferior. Permite urechii medii să se egalizeze
cu presiunea atmosferică a aerului. Deoarece tubul auditiv conectează urechea
medie și căile respiratorii superioare, este o cale prin care infecția se poate
răspândi de la căile respiratorii superioare la ureche. Infecția tubului
auditiv determină umflarea mucoaselor iar tubul se blochează. Acest lucru are
ca rezultat diminuarea auzului.
2.Cornetul
mijlociu este localizat deasupra celui inferior. Majoritatea
sinusurilor se dreneaza la nivelul meatului mijlociu prin niste gaurele numite
ostium.
3.Cornetul
superior este cel mai mic dintre cele trei. In Cornetul
superior se află organul mirosului (Organum olfactus). La nivelul meatului
superior se află și foramenul sfenopalatin.
Cornetele nazale:
-curăță și filtrează aerul și
nu lasă factorii iritanți, murdăria sau praful, să ajungă în plămâni.
-umidifică aerul prevenind
astfel uscarea lui la nivel pulmonar
– încălzesc aerul la
temeratura corpului.
Conform Medicinei Tradiționale Chineze, MTC,
nasul este „deschiderea” plămânilor, care controlează pielea, glandele
sudoripare, părul de pe corp. Deschiderea se referă la o strânsă legătură
structurală, fiziologică și patologică a relațiilor dintre unul dintre organele
deținătoare de energie și organele de simț.
Inima se deschide la nivelul
limbii și se manifestă la nivelul feței, splina la nivelul gurii și se
manifestă la nivelul buzelor, rinichii se manifestă în părul de pe cap și se
deschid la nivelul urechilor etc.
Oare întâmplător avem cele
TREI căi sau canale (meaturi nazale)?! Medicina occidentală are explicațiile
ei, Medicina Orientală ne poate da mai multe indicații?! Răspunsul este: da!
***
Avem trei meaturi și, hai să repirăm, pe rând prin fiecare, separat. Nu fiți îngrijorați: știți locul lor. N1, N2, N3
Prima etapă: exercițiul se poate efectua
stând în picioare, pe scaun sau culcat
având coloana vertebrală cât mai dreaptă, pieptul și umerii rămân nemișcați pe
toată durata execuției.
1.Inspirăm numai
prin zona N1 prin meatul inferior dilatând și abdomenul inferior,
urmărind să îl dilatăm cât mai mult. E un mic efort dar cu cât vom practica,
vom reuși mai repede o coordonare între inspirație și dilatarea abdomenului.
Influența este asupra organelor din zonă dar și asupra emoțiilor.
Abdomenul copilului se
extinde și se contractă în mod natural cu fiecare respirație profundă,
puternică. În cazul respiraţiei abdominale, evident, aerul nu pătrunde în
abdomen în timpul respiraţiei – ar fi o imposibilitate anatomică. Pur şi
simplu, înseamnă că în timpul inspirației ne extindem muşchii abdominali
frontali şi laterali. Astfel, coborând diafragma, partea inferioară a plămânilor se poate umple cu aer. În
expirație peretele abdominal este tras spre interior, diafragma urcă, iar aerul
este eliminat.
Așa vom alimenta cu prana
primii trei centri energetici de jos, ajungând apoi în structura meridianelor
energetice. (voi reveni asupra aspect când exersarea va fi mai complexă). Dar
acesta este începutul, baza pe care trebuie să o stăpânim foarte bine.
Incercați acum să inspirați prin meatul inferior dilatând abdomenul cât puteți.
Faceți 3 inspirații prin N1, cu pauze între ele. Nu e grabă, nu ne întrecem cu
nimeni. Lăsăm timp aerului, pranei, să se distribuie în corp, urmărind și noi
orice schimbare, cât de mică, de subtilă.
Gândiți-vă că aerul, prana,
oxigenul, oxidul nitric, pe inspirație, ajung în alveole, traversează pereții
acestora, pereții capilarelor și ajung în sânge, care îl transport la organe.
Schimbul de gaze la nivel pulmonar are loc datorită diferențelor de presiune a
acestor gaze în plămâni și sânge. Bormbardăm brusc întreg corpul cu o cantitate
prea mare de energie. Nu ne va fi bine.
Inspirăm calm, lent prin N1
dilatând abdomenul, facem o mica pauză, apnee, dar fără să fie nimic forțat și
expirăm tot prin N1. De expirat în exterior, bioxid de carbon, sigur vom expira
dar, sesizăm, urmărim distribuirea aerul și în interior. Dăm timp
acestui proces să aibă loc. Observăm cum se distribuie aerul, prana în corp.
Pentru că, această distribuire chiar are loc, dar fără ca noi să fi fost
conștienți până acum.
Pentru că graba nu e de
ajutor, putem începe să respirăm în acest fel de câte ori ne aducem aminte.
Seturi de una-două respirații prin N1 de 10-20-30…50 ori pe zi. Întotdeauna
focusându-ne și pe expirația interioară.
Când ați stabilizat cunoașterea trecerii aerului prin N1 și dilatarea abdomenului, trecem la N2.
2. Inspirăm prin N2, meatul mijlociu, ducând prana în zona toracică, dilatând-o. Influența este asupra organelor din zonă și asupra psihicului. Plămânii neavând mușchi, urmează pasiv mișcările cutiei toracice. Inspirați, găsiți această zonă în nări. La fel, nu ne grăbim. Practicăm observând distribuirea aerului în corp. Dacă stăpânim bine respirația prin meatul de jos, putem continua și cu o respirație, două prin meatul mijlociu. Dar cu pauzele de rigoare, dând timp energiei să se distribuie în corp.
3. Inspirăm prin
N3, meatul apropiat de vârful nasului. Percem o prana
foarte subtilă, pe care o simțim, atunci când inspirăm, pe frunte chiar și
deasupra capului.
Apneea dintre inspir-expir și
invers, mărește stabilitatea și forța lăuntrică a energiei (prana), eliberând
tensiunile.
Vom percepe diferențe între
cele trei sufluri, profunzimea lor care are impact asupra corpului fizic, vital
apoi asupra planurilor de conștiință.
Acesta este începutul
practicii de a cărei valoare se va convinge fiecare doar exersând. Informațiile
ajung la noi când suntem pregătiți. Important este să credem și noi acest lucru
(că suntem pragătiți), valorificând informațiile prin practică.
Teoria/informația este necesară pentru a ieși din ignoranță. Informațiile
sunt/vin cu pachete de energii pe care le vom folosi sau se vor disipa.
Practica stabilizează energiile.
După fiecare set
inspirație-respirație, facem o pauză în care respirăm de voie, atenția fiind în interiorul corpului dându-i
timp să se obișnuiască cu faptul că respirația este acum dirijată voit.
Așa cum am prezentat, corpul
fizic are toate dotările care ne sunt de folos în a ne bucura că suntem
materiali pe această planetă. Cum ar fi să nu simțim bucuria atingerii unui fir
de iarbă, sau o mângâiere?! Să nu ne bucurăm de gustul unui fruct sau de
mirosul lăcrămioarelor?! Sau să nu ascultăm cântecul greierilor în miezul
nopților de vară.
Corpul fizic este cel dotat
cu „uneltele” care ne ajută să percepem această realitate consensuală și nu
alta. Îngerii, după care oftăm, sunt fluizi, au alte forme de bucurii. Dacă tot
am ales acest plan, măcar să facem un efort de a-l cunoaște în adevărata lui
minunăție.
Frumusețea de aici noi o
facem vizibilă și, de ce nu, provocăm (un pic) de mirare, invidie
(prietenească, desigur) în alte dimensiuni cosmice.
Centrându-ne la a folosi uneltele corpului, ale BIO-LOGIC-ului, reluăm o mai bună legătură cu el, folosim ceea ce avem deja și devenim, cel puțin, mai înțelepți!
......
În medie, o persoană în repaus face aproximativ 16
respirații pe minut. Aceasta înseamnă că respirăm aproximativ 960 de
respirații pe oră, 23.040 de respirații pe zi, 8.409.600 pe an.
Cu iubire tuturor!
Videoclipul poate fi vizionat:
https://www.youtube.com/watch?v=WOiqFU3kaf4&t=2s